Ea e Suzy. E mai tânără deși în multe privințe este de modă veche. Are un volum de 600cm3, răcire pe aer și ulei. Suzy e goală, e naked. Nu e deloc protejata de vânt sau ploaie sau insecte zburătoare. E o banditkă. Prima impresie: nu-mi vine să cred cât e de moale!! Cutia de viteze e absolut superbă. Tranziția între trepte e aproape insesizabilă, ambreiajul super moale. Geometria suspensiei inspiră încredere. E de-a dreptul foarte manevrabilă, orășeancă veritabilă. Sărmană, cred că nu se așteaptă la ce urmează.. 1000km…
Am reușit să părăsesc Bucureștiul abia pe la ora 15, pentru a mă rătăcii pe centură și am ratat ieșirea corectă. Am mai pierdut așa vreo jumătate de oră. Acum că sunt pe traseu, observ că nu merge speedometrul. Cum de nu am observat mai devreme… Viteza maxima 200, ture maxime 12.000rpm, treapta a 6-a, presupun ca 100km/h e la 6.000 ture.
Merg atent, 5000rpm, pentru consum mai mic și în plus, să nu depășesc limita legală. Foarte curând însă îmi dau seama că așa nu mai ajung în Chișinău până întunecă. Accelerez până la 6000 ture. Acum vibrația motorului e aproape insesizabilă, doar că vântul e deja puternic. Încep să mă înclin in față. Îmi place, e manevrabilă, abordează curbele plină de încredere. Cică are 78 căluți putere, echivalentul a aproximativ 320 căluți în lumea mașinilor. Din păcate, primele depășiri în urcuș îmi dau de înțeles că e departe de brutalitatea lui Kawa. Îi lipsește tracțiunea și sunt nevoit să cobor pe treapta a 5-a, uneori pe a 4-a pentru a avea accelerația dorită. E mai slăbuță… ce-i drept nu am ajuns încă la limita de 12000 ture, doar pana la 9000.
Ceasul îmi zice că ar fi bine să mă grăbesc. Merg tot mai repede, acum cu 7000 ture, culcat pe rezervor. Nu mai respect indicatoarele de viteză, șoferii ce vin din întâmpinare au suficient bun simț să anunțe când este poliție. Indicator: limita de viteză 60km/h. Urc pe un pod ce trece peste o cale ferată, de forma unei arce. Nu pot vedea ce e înainte, ce e de partea opusă. Am vreo 120 la oră și ajuns în punctul de sus îmi dau seama că podul coboară mai repede decât am presupus, e în curbă spre stânga și e o intersecție cu sens giratoriu la capăt de pot. Până să înțeleg astea, roțile se deprind de asfalt. Ambele. Motorul urlă din lipsă de aderență. ”Ahh... eu n-o să rămân aici” e tot la ce reușesc să mă gândesc. Sângele îmi umple ochii, respirația mi se taie, mă încred total în reflexe și acțiunile inconștiente care-s mult mai rapide decât găndurile. Strâng frânile încă în aer, poate un pic prea tare. La aterizare, furca se comprimă la maxim, lovind metal de metal la fiecare denivelare, roata din spate în aer, mă împing cât pot de ghidon să nu fiu aruncat peste cap, abia de reușesc să opresc și să cedez trecerea unui tir apărut ca din senin.
”Cred că ar trebui să țin cont de limitele de viteză. N-or fi impuse degeaba..” Stau un pic sa-mi trag respirația. Abia acum simt cum îmi bate inima. Tare. SUnt viu și simt că trăiesc! Cu acest gând strâng accelerația și mai departe merg mai repede. 8500 ture, lipit de rezervor. O insectă mai mare se lovește de vizieră și lasă o pată de nu mai văd cu ochiul stâng. Opresc. Șterg viziera. Examinez motocicleta.. e plină de insecte, aproape ca nu se mai vede farul, casca e la fel, la fel și scurta de pe mine și protecțiile de pe picioare.
Soarele e pe apus. Restul drumului l-am savurat din plin. Mi-am permis în accelerația de pe loc sa ajung la 11000 ture. Aici se ascunde puterea! Până și sunetul motorului e complet diferit. Dacă până la 6000 toarce, doarme, până la 8000 mârâie, apoi după 9000 prinde viață, parcă ar vrea să decoleze și în sfârșit îți arată puterea. Acum nu mai simt vântul, probabil m-am deprins cu el. Acum depășesc mult mai repede, întru în curbe mult mai repede, nu mă tem să mă înclin. Cât ai clipi din ochi (cam o oră, care a trecut foarte repede) am fost la vamă.
Nimic deosebit. Însă după vamă, vestitul drum spre Leușeni e nemaipomenit de dezagreabil comparativ cu asfaltul românesc. În plus, a fost acoperit cu un strat adițional pentru a mări aderența în condiții de ploaie. Doar ca acest strat adițional ale șănțulețe longitudinale, insesizabile pentru o mașină, dar pentru 2 roți… mă poartă dreapta - stânga și vrea sa-mi smulgă volanul din mâini. Abia de reușesc să nu ies pe contrasens și să frânez. Sunt nevoit să merg încet acum, abia de ating vreo 70 la oră, altfel simt că n-o mai stăpânesc.
Am ajuns deja noaptea. Am oprit la o terasă si mi-am comandat o cafea. Noaptea asta nu e dedicată somnului…