Am intrat într-un an electoral şi, în curând, partidele politice vor uita de somnolenţa profundă de care au fost cuprinse acum trei ani, după alegerile parlamentare, şi vor da primele semne de viaţă, odate ieşite din hibernare. Iar activismul lor de pe ultima sută de metri mă va pune într-o situaţie destul de delicată. Asta mai ales pentru că, deocamdată, n-am reuşit să surprind niciun discurs politic care să mă satisfacă. De fapt, au început să se profileze două tipuri de discursuri dominante: al comuniştilor, care, de populişti ce sunt, au uitat cu totul de doctrina lor originară şi promovează până la uitarea de sine valorile creştine, implementând în plus şi programe economice liberale, şi un al doilea tip de discurs - al naţionaliştilor, care nu rămân în urma comuniştilor la capitolul habotnicie, dar care nu uită să sublinieze cu orice ocazia superioritatea naţiunii asupra individului, asupra drepturilor acestuia. Prin urmare, nu prea am de ales. Adică am de ales între ciumă şi cancer. Între două dictaturi la fel de ostile libertăţilor umane, care-şi justiifică tirania prin tot felul de valori supraindividuale, una mai măreaţă decât alta, dar care nu te lasă să respiri, care te determină să alegi calea pribegiei. Astfel, atât comuniştii, cât şi democraţi sau liberalii naţionalişti obişnuiesc să cenzureze, să limiteze dreptul la libera exprimare, confundând idealurile lor doctrinare cu libertăţile mele fundamentale sau, mai degrabă, privilegiindu-le pe primele. Iar avântul pueril al unui Chirtoacă, care reduce salariile angajaţilor de la întreprinderile din subordinea sa sub minimul de existenţă, şi încă cu aere de justiţiar, de om care a restabilit deptatea şi echitatea pe pământ, mă lasă perplex, într-o stare de stupoare. Cu părere de rău, mai mult ca sigur că nu o să votez la viitoarele alegeri. Nu pentru că nu aş vrea, ci pentru că niciun partid politic nu a venit încă cu oferte tentante. Nu sunt eu piciul care să mă las fraierit de interesele meschine de clan ale unor aşa-numite partide progresiste, care-şi urmăresc scopurile lor personale, aşteptând să fie aclamate de prostime cu recunoştinţă…