E foarte dureros să simți că ești al nimănui, că nimeni nu are nevoie de prezența ta, că unora le e mai bine fără tine decît cu tine, e greu să observi că ești respins de unii, e greu, dar se poate de trecut peste...ce-i drept cu greu, dar e posibil, e greu să vezi cum tu faci multe pentru restul, dar pentru tine nimeni nu face nimic. Sunt foarte puține persoane care mai întreabă despre ce mai face interlocutorul, pe cînd majoritatea încep să spună despre dînșii, despre succesele lor, iar mai apoi deja se mai întîmplă că își amintesc și de persoana pe care o au în față, sau cel puțin în chat...da, recunosc, cînd e mare fericirea atunci nu e nici o problemă, bucria e reciprocă...dar nu chiar mereu. Mi-ar plăcea să știu că este cineva care mă prețuiește, căruia îi pasă de mine și de ceea ce eu fac, mi-ar plăcea ca cineva să-mi spună că are nevoie de mine, mi-ar plăcea să știu că este cineva pentru care eu reprezint ceva, mi-ar plăcea...din păcate nu pot spune toate acestea la timpul prezent...Mda...iată și o descărcare a sufletului, după care parcă mă simt mai bine, poate că totuși există așa persoane care au nevoie de mine, dar eu nu le observ, dacă întradevăr eu sunt atît de neatent, deschideți-mi ochii, spuneți-mi...
P.S. Ca să nu apară mai apoi comentarii nedorite eu mai menționez o dată, că eu am vb despre ”prieteni” și nu de membrii familiei!Cu mult drag, al ........ Andrei Arîcu
Andrew&Andrew's