Declaraţia lui Putin despre Moldova şi despre vinul moldovenesc nu justifică deloc embargoul impus de Rusia. Putin încearcă, prin argumente ce ţin de aspectul economic, să ascundă, să treacă în umbră strategia rusească de şantaj politic şi economic. Argumentele invocate de el, pentru publicul rusesc care nu cunoaşte realităţile din Moldova sau care nici nu doreşte să le cunoască, sunt verosimile. Lui Putin îi reuşeşte să-i amăgească doar pe cei care sunt departe de realităţile noastre, nu şi pe noi.

Iată cum justifică preşedintele Rusiei embargoul aplicat vinurilor moldoveneşti: după semnarea acordului de asociere de la Vilnius, pe piaţa din R. Moldova vor apărea vinurile franţuzeşti şi italieneşti care vor câştiga concurenţa cu cel moldovenesc, iar cel moldovenesc va ajunge pe piaţa rusească, ceea ce face posibilă infiltrarea produselor de provienienţă dubioasă. După mine, Putin împleteşte câteva idei haotice şi chiar absurde pentru că semnarea acordului de ascoiere încă nu s-a produs. Dacă Rusia ar fi impus embargoul respectiv după 29 noiembrie, atunci argumentul lui Putin ar putea fi valabil.

Putin ameţeşte publicul rusesc, şi nu doar rusesc, cu retorica sa haotică şi dă dovadă de ipocrizia cu care ne-a obişnuit. El spune că nu vrea refacerea imperiului sovietic, dar defapt asta încearcă prin şantaj economic, prin Transnistria şi armata a 14-a. El spune că vinurile moldoveneşti nu sunt competitive pe piaţa europeană, dar amintiţi-vă care era situaţia în 2006. El spune că nu încearcă să pună presiune asupra liderilor politici de la noi, dar Rusia ne impune un embargo cu 2 luni înainte de summitul de la Vilnius. Iată de ce Putin este ipocrit.