Am fost acuzat de multe ori că problemele pe care le pun în discuţie poartă un caracter privat, prin urmare nu au dreptul să fie emise în public. Sau, dacă totuşi o fac, trebuie să ţin cont întotdeauna de specificul privat al problemelor mele, care le diminuează mult din importanţă, şi să nu pretind că acestea ar urma să se bucure de aceeaşi atenţie sau respect de care beneficiază chestiunile considerate în mod tradiţional publice. Chiar şi atunci când sunt printre amici şi ating într-un anumit mod probleme considerate drept private, aceştia nu întârzie să precizeze: “E vorba de problema ta personală?”. Toate bune până aici, numai că îmi vine destul de greu să înţeleg în multe cazuri ce înseamnă “public” şi ce înseamnă “privat”. De exemplu, aşa-numită problemă a homosexualităţii, care, de regulă, este pusă pe umerii homosexualilor, consideraţi de obicei atât sursă a problemei, cât şi obiectul propriu-zis al acesteia. Totuşi, se uită că, în fapt, probema este mai degrabă a heterosexualilor decât a homosexualilor, cu alte cuvinte chestiunea a fost iniţiată şi este întreţinută de cei care fac legea, care sunt interesaţi de menţinerea unei anumite stări de fapt în societate. E ca şi cum un stăpânitor de sclavi ar pune răspunderea integrală pentru statul de rob pe seama sclavilor săi, uitând că statutul acestora şi relaţiile cu stăpânul lor sunt întărite de legislaţia cetăţii, susţinută la rândul ei de organele de forţă ale formaţiunii statale respective. Cred că, în realitate, problema este întotdeauna a clasei sau categoriei de oameni dominante, dar responsabilitatea e pusă pe seama celor subordonate, dominate, fiind considerată în acelaşi timp o chestiune domestică, de clan. Poate de aceea noţiunile de “public” şi “privat” îmi pun atât de multe probleme de comprehensiune, hotarul dintre ele fiind practic imposibil de trasat…