Comentariu: Mihail Eminescu — Odă (în metru antic)
Poemul Luceafărul este o sinteză a universului eminescian, fiindcă în el găsim tonte temele (natura, iubirea, mitul, istoria, omul şi societatea, conştiinţa, poetul şiTema acestei meditaţii este clasică şi anume fortuna labilis.Ideea este aceea a răspunsului dat de toate filosofiile, care-1 învaţă pe om să trăiască şi să moară demn: „Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată; /Pururi tânăr, înfăşurat înmanta-mi”.Motivul îl formează această imagine despre sine a poetului, care, cu seninătatea abstractă, de care vorbea Maiorescu, trăieşte într-o evaziune romantică: „Ochii mei nălţăm visători la steaua/Singurătăţii”, în lumea ca vis a universului său, aşa cum o mărturiseşte în LuceafărulIubirea, ca temă fundamentală a universului poetic, este sugerată printr-o metonimie: „Suferinţă tu, dureros de dulce…” aşa cum o trăia şi Luceafărul-Hyperion: „Se stinse cu durere”. De aceea, ca şi Hyperion, vrea să guste voluptatea morţii, fiindcă iubirea şi moartea sunt corelative: „Pân-în fund băui voluptatea morţii /Neîndurătoare”.Eminescu presimţea că va fi ucis.Iubirea este aprinderea rugului lăuntric al patimii: „Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, / Ori ca Hercul înveninat de haina-i; /Focul meu a-1 stinge nu pot cu toate / Apele mării”.Iubirea este un vis, care incendiază viaţa, sufletul, spre a desprinde spiritul de lume: „De-af meu propriu vis, mistuit mă vaiet, / Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…”.întrebarea chinuitoare pentru el este dacă metempsihoză sau renaşterea spirituală creştină, naşterea a doua oară, pe care o discută Domnul Iisus Hristos cu Nicodim, este posibilă:..Pot să mai reînviu luminos din el ca /Pasărea Phoenix?”Ca şi în Luceafărul, poetul doreşte această desprindere de iubirea pământească, care i doar un mod de înlănţuire a spiritului, spre a-1 împiedica să se elibereze: „Piară-mi ochii turburători din cale, / Vino iar la sân, nepăsare tristă; / Ca să pot muri liniştit, pc mine /Mie redă-mă!”Există o consonanţă interioară cu poezia Glossă, în sensul reglsirü, osie momentul în care spiritul, devenit conştient de sine, se izolează ca şi în Luceafărul, nu mai vrea să ia parte la drama Naturii, la creaţie, ca şi în Glosă izolându-se şi fiind suficient sieşi. Poetul săvârşeşte renunţarea arhetipală, care aduce liniştea interioară şi face posibilă reintegrarea sinelui individual (atman) în Şinele Suprem (mahatman). În creştinism este intrarea în viaţa monahală cu cele trei voturi: castitate – curăţie, sărăcie şi ascultare.Sursa
2013-09-07 17:14:00