Din obicei mergem la serviciu, conştient ne lăsam exploataţi, ne plîngem de oboseala, dar nu schimbăm nimic, ne-am obişnuit. Asta înseamnă pentru noi acoperirea strictului necesar la salariu - satisfacerea necesităţilor vitale. Creerul ocupat doar cu asta, nu mai ramine timp şi loc pentru altceva, dar nici nu mai avem nevoie de altceva, daca avem toate poftele împlinite, suntem in perfecta regula! E la modă să vrei , pînă şi oamenii ramîn să fie împreună doar din  necesitatea fizică de a se avea, e ca o secetă de raţiune, de atitudine umană, de parcă am uitat ceva… de parcă am ales să fim animăluţe, pînă şi legile le schimbăm doar din perspectiva de a fi liberi să ne săturăm de toate, toate aptitudinile noastre umane le concentrăm in scopuri similare,  mă întreb astfel la ce ne trebuie constituţie cînd nu mai ştim ce e respectul, ataşamentul şi compasiunea??!!! E o disperare în inimă, un pustiu în suflet, o prostie în cap, se pare că doar asta ne-a mai rămas, asta suntem, asta riscăm să devenim oricum, dacă nu ne aducem aminte că suntem oameni , asta înseamnă privilegii şi  responsabilitatea de a gîndi, vorbi şi proceda cu mai multă înţelepciune. Sunt la modă filmele alb-negru, cu nici un sens, fără final, sensaţie de moment! Mă bucur pentru cei care mă vor contrazice, as vrea să cred că sunt şi din cei care simt şi procedează altfel!