Publicând textul “Iubim sau iubesc?”, nu m-am aşteptat în nici un caz să fiu mângâiat pe cap. Dimpotrivă, oricât ar părea de straniu la prima vedere, eram pregătit să fiu acoperit de injurii chiar de către femei, care sunt foarte geloase pe statutul lor de obiect frumos. Ferească Dumnezeu să li se substituie cineva în această privinţă, că monopolistele frumosului îl vor plesni imediat, îl vor şuta mai ceva ca pe o minge de fotbal. Este curios că aproape la toate locurile de muncă la care am activat, am întâlnit următoarea situaţie. Reprezentantele sexului FRUMOS, indiferent de vârstă, cu orientarea heterosexuală nedeclarată, dar evidentă, ţin să-şi agaţe cu tot dinadinsul pe pereţi portrete de femeie. Imaginaţi-vă cum aş fi fost privit, în cazul în care mi-aş fi permis să-mi înfrumuseţez peretele cu un portret de-al lui George Clooney sau Pierce Brosnan? Imediat s-ar fi alertat toţi şi ar fi început să bârfească pe seama orientării mele netradiţionale. Nu mai vorbesc de mângâierile lor explicite, considerate aici neerotice şi inocente, dar care, în unele ţări vestice, ar fi imediate interpretate drept manifestare evidentă a instinctelor erotice, persecutate până nu demult. Pe de altă parte, dacă e să judecăm cât de cât obiectiv, în RM o femeie nu are dreptul moral să-şi expună în public gusturile vizavi de un bărbat frumos, pentru că riscă să fie catalogată ca infidelă - în cazul în care e căsătorită, fie de moravuri uşoare - dacă e încă celibatară. Aşa că bietelor femei nu le rămâne decât să-şi agaţe pe pereţii publici eternul, unicul şi universalul obiect al frumuseţii în sine, care este FEMEIA, fiind deosebit de mândre de aceasta în alienarea lor. Sărmanele de ele, nici măcar nu conştientizează că, lăsându-se fixate în această ipostază, acceptă să facă parte dintr-un joc de forţe în care ocupă o poziţie inferioară. Cred că e destul de stresant şi sufocant să fii toată viaţa privit, fie şi ca o bijuterie (un OBIECT frumos), poziţia privilegiată de privitor fiind ocupată pe vecie de altcineva…