Nu știu cum iubesc alții, dar știu cum iubesc eu.
Ca o cardiogramă a unui dement.
Așa ar arata dragostea mea scanată.
Cu linia existenței făcută aproape boț, de la prea multe bătăi de inimă îndrăgostită.
Cu vârfurile ascuțite tăios în jos de la un dor ce provoacă o durere aproape fizică.
O singură fracțiune de secundă linia urcă ușor spre limitele normalului, ca în următorul minut să zboare frenetic în sus ca o nebună, de la prea mult aer pe care îl trag hapsân în plămâni când îi sunt alături.
Linia e atât de ridicată încât îmi taie respirația și mă ține într-o încordare dureroasă, o lună, două.
În tot acest timp îmi aud inima bătând în tâmplă.
Apoi încet, în zvâcniri leneșe, coboară.
Și-mi vine s-o bat că m-a ținut atât în convulsii.
Prea puțin spațiu, acolo, între coastele mele pentru atâta frumusețe.
Ce să-i fac ? E cardiograma unui dement, dragostea asta a mea.
Dacă mi-aș decide să-mi fac un tatuaj, cam ăsta ar fi. Doar că în loc de “l’amour fou” aș pune numele lui.
