În unul din romanele sale, pare-mi-se „De ce iubim femeile”, Mircea Cărtărescu înşiruia lista de calităţi şi organe ale femeilor care le face automat plăcute bărbaţilor. Este adevărat că, aşa cum se obişnuieşte de regulă în aceste cazuri, autorul a uitat să specifice gusturile sexuale ale bărbaţilor care se lasă seduşi de sâni sau vagin. Aceasta m-a făcut să cred că bărbaţi sunt doar heterosexualii, iar eu şi cei ca mine ar fi nişte accidente nefericite ale sexului tare. Sper să nu se supere fanii şi fanele lui Cărtărescu, cu atât mai mult că nu-i port nici eu pică, ştiind că nu este homofob. Dar, totuşi, în acest caz mă simt într-un fel obligat să fac o remarcă şi să spun că pe mine nu mă atrag femeile şi farmecele lor, pe care el le-a expus cu atâta minuţiozitate publicului. Mai mult, dacă sânii unei femei mă lasă rece (adică nici nu mă dezgustă, nici nu mă excită sexual), vaginul în schimb mă oripilează, îmi provoacă vomă în adevăratul sens al cuvântului. Cred, totuşi, că Mircea Cărtărescu ar fi trebuit să specifice orientarea sexuală a celui care declară „iubim femeile” sau să formuleze cam în felul următor „De ce unor bărbaţi le plac femeile”. Gestul său de a se substitui tuturor bărbaţilor, de a semna în numele tuturor, de parcă gusturile sale sexuale ar fi universal valabile, nu-i fac cinste, în opinia mea, unui scriitor care face atâta caz de postmodernismul şi toleranţa sa, dar care, în realitate, foloseşte discursurile buneilor săi paşoptişti atunci când vine vorba de sexualitate. Textul de faţă este, de fapt, o reacţie la lipsa de tact a celor care îşi strigă în gura mare predilecţiile, negând în acelaşi timp gusturile la fel de legitime, deşi minoritare, ale altor oameni. În acest caz, cred că exprimarea în public a lipsei atracţiei pentru obiecte considerate universal frumoase sau plăcute în societatea noastră patriarhală este la fel de îndreptăţită, ca şi adorarea lor. Iar într-un viitor articol voi încerca să explic de ce îmi plac mie unele femei sau, mai degrabă, de ce le simpatizez…