Home Anti-Virus Protection April – June 2013

Soluţia de securitate Kaspersky Internet Security 2013 pentru utilizatori individuali s-a clasat pe primul loc în clasamentul Home Anti-Virus Protection April – June 2013, realizat de organizaţia independentă de experţi Dennis Technology Labs.

Soluţia Kaspersky Lab a demonstrat un grad de eficienţă de 97%, obţinând 388 de puncte din totalul posibil de 400, depăşindu-şi toţi rivalii în cadrul testelor. În urma rezultatelor cercetării, soluţia  Kaspersky Internet Security 2013 a primit calificativul de top AAA – cel mai înalt grad oferit de Dennis Technology Labs.

Eficienţa soluţiilor în cadrul testelor a fost determinată de abilitatea de reacţie în timp real la ameninţări şi de capacitatea de a găsi şi de a bloca ameninţările în timpul procesului de scanare antivirus. De asemenea, a fost luat în considerare şi  numărul de rezultate fals pozitive.

Conform testelor, soluţia Kaspersky Internet Security 2013 a ratat o singură ameninţare (pe când celelalte au ratat în medie 5,7) şi a returnat un singur rezultat fals pozitiv (media a fost de 3,5).

Toate soluţiile de securitate testate au gestionat un set de 100 de ameninţări. Dennis Technology Labs a ales pentru cercetare cele mai periculoase mostre de malware care erau active „in the wild” la momentul realizării testelor.

„Premiul oferit de Dennis Technology Labs este o recunoaştere a calităţii funcţionalităţii soluţiei noastre – abilitatea de a face faţă câtorva mii de ameninţări cunoscute, dar şi necunoscute”, a declarat  Nikita Shvetsov, Deputy CTO (Research) în cadrul Kaspersky Lab. „Testele dovedesc faptul că produsul nostru funcţionează eficient în condiţii obişnuite din viaţa reală şi acest lucru este un motiv de mândrie pentru noi”, a adăugat Shvetsov.

Aceasta este a doua oară consecutiv când soluţia Kaspersky Internet Security 2013 s-a poziţionat în fruntea clasamentului în cadrul testelor organizate de Dennis Technology Labs. În luna mai 2013, Dennis Technology Labs a decis că soluţia Kaspersky Lab este cea mai bună, în urma unor teste similare derulate în primul trimestru al anului.

Mai multe detalii despre testele organizate de Dennis Technology Labs pentru soluţiile de protecţie pentru utilizatori individuali găsiţi pe website-ul organizaţiei.