FC Barcelona a intrat în cursa pentru achiziţionarea mijlocaşului Cristiano Ronaldo de la Manchester United, anunţă cotidianul spaniol Marca. În timp ce portughezul a fost declarat netransferabil de către clubul său, catalanii s-au alăturat celor de la Real Madrid în vederea obţinerii semnăturii starului de la Manchester. Sandro Rosell doreşte să-i ia locul actualului preşedinte al FC Barcelona, Joan Laporta, iar aducerea lui Ronaldo pe Nou Camp ar putea cântări decisiv pentru Rosell în vederea obţinerii voturilor de care are nevoie pentru a prelua şefia clubului catalan. Cotidianul mai sus amintit susţine că şi internaţionalul portughez ar fi tentat de un transfer la clubul blaugrana. prosport.ro