Joia trecută, în ajunul înmînării scrisorilor de acreditare preşedintelui Voronin, noua ambasadoare slovacă (poate că-i prima, n-am auzit de aşa misiune diplomatică aici) a organizat la Chişinău o proiecţie de film ciudată. Era ciudat filmul, jucat simpluţ, dar cu scenariu tras de păr, cam ca majoritatea filmelor proaste româneşti (sau balcanice, ruseşti, etc). Se pare că a fost nominalizat pentru un Oscar, dar n-ar fi fost primul de acest fel premiat. Era o poveste despre dragoste transfrontalieză, despre prietenia seculară germano-slovacă. Ciudată a fost şi proiecţia, după ce a vorbit exaltată reprezentanta cinematografului Odeon (unul de stat, se pare că-i ultimul!), apoi madam ambasadoare cu traducerea consuluilui onorific, apoi chiar consulul, gazda blondă a făcut un semn cu capul şi a ieşit un băieţel cu gîţă, desemnat din timp, să înmîneze un buchet de flori înalt şi latului oaspete, din numele tuturor spectatorilor de la Odeon. Filmul a fost mai mult în germană şi doar arar se vorbea în slovacă, subtitrele erau în engleză şi traducerea de după cadru… era în rusă! Interesant, pe care dintre limbile pomenite mai sus le stăpîneşte ambasadoarea şi ce a înţeles ea din film?