23423

Steven Balaban, un programator de 24 de ani din Statele Unite, a decis să creeze pentru ochelarii inteligenţi Google un sistem de operare alternativ. Despre aceasta el a declarat la postul de radio NPR. Balaban și-a exprimat speranța că designerii și dezvoltatorii, schimbînd firmware-ul, care nu va fi controlat de către Google, vor putea realiza oricare din ideile lor.

Potrivit lui Balaban, Google, pe de o parte, promovează ideile programatorilor independenți, iar pe de alta parte supune unui control riguros aplicațiile create pentru acest gadget. Google a interzis lansarea unei aplicații a programatorului legate cu recunoașterea facială. Vă amintim că mai devreme compania a blocat și o apliacție porno pentru ochelari.

Ochelarii Google deja au fost hackuiti. În aprilie, Jay Freeman (autorul aplicației Cydia pentru iOS) a fost primul care a obținut acces deplin la firmware-ul Google Glass. Hacker-ul a sugerat că cu ajutorul unui jailbreak al ochelarilor, gadgetul poate fi configurat astfel încît datele sa fie stocate local și nu transmise către serverul Google. Și că se va putea interzice blocarea de la distanță a dispozitivului.