mqdefault.jpg

La data de 18 iulie 2013 urma ca judecătorul să se expună pe marginea demersului avocatului Vitalie Țaulean care a cerut schimbarea măsurii de arest și eliberarea tinerilor care stau de 13 luni la penitenciar, iar judecată încă nu s-a pronunțat în primă instanță pe acest caz.

Spectacol criminal regizat de poliţie pe 15 iunie 2012 la Cricova

după această pretinsă reţinere în flagrant, cei patru tineri spun că au fost maltrataţi ca să-şi recunoască vina. doi au semnat ceea ce li se dădea, iar doi au refuzat categoric, fiind cu toţii deţinuţi din iunie 2012 până în prezent. dosarul a ajuns în judecată şi se examinează la Jud.Râşcani din Chişinău.
imagini realizate de MAI