De ce?A ajuns să fie întrebarea mea preferată. De ce? Nu sunt sigur, doar că o fi cea mai inocentă, directă şi simplă întrebare. De multe ori este şi cea mai dureroasă. Dar adesea răspunsurile la astă întrebare sunt la fel de simple ca întrebarea însăși.
De ce imaginea blogului este anume aceasta? Pentru că e unicul sentiment pentru care trăiesc şi aş vrea ca şi oamenii să trăiască cu el în inimă.
Astea sunt simple. Dar tu, de ce? De ce te trezeşti atunci când decide ceasul? Tu de ce ai ales să îmbraci aceste haine? Ce te face să beai cafea dimineața? Să fii fresh, să fii treaz? De ce? Pentru că urmează să mergi la studii/serviciu. De ce? Pentru a face o carieră. De ce? De ce? De ce?
Oricare ar fi și oricât de lung nu ar fi lanțul de întrebări – răspunsuri. Ultimul răspuns este: pentru a muri. Pentru că doar acesta e răspunsul care e neschimbat, indiferent de întrebări. Pentru că dacă e să privești în lunga perspectivă: faci carieră și mori, si? Agonisești case și mașini și mori, și?Construiești o casă, sădești un pom, formezi o familie, ai copii, ai nepoți, trăiești din pensie dau din contul în bancă, mori, ești uitat (mai devreme sau mai târziu), și?
Și acesta o fi sensul, să nu existe, să fie inexistent. Pentru că cineva și-l găsește în picură, cineva în sport, cineva în familie, cineva în hârtiile numite bani. Pentru că fiecare are sensul său personal. Fiecare are răspunsul său la întrebarea ”de ce?”. Cineva e în neștire, cineva e în cunoaștere de cauză.
Și atunci, de ce trăim, la scară largă oricum echivalăm cu nimic. Și toate faptele noastre nu văr rămâne decât să fie judecate de aceiași nimic ca și noi. Pentru că absolut, nimic din ce se întâmplă cu noi nu are sens, însă particular, deciziile și întâmplările din viața noastră reprezintă un adevărat univers al sensului. Pentru că, în particular, nimic nu poate fi mai plin de sens.
La fel și întrebarea ”de ce?”. Nu prea contează motivele. Contează răspunsul pe care îl dai sinelui!