Câteva FILME bune de privit într-o seară de vară.
Lumea asta e plină de filme bune. E vară iar uneori seara pe lângă o carte mai avem nevoie și de un film bun de privit înainte de culcare. Am făcut un top succint, și da, recunosc că în acest top ar încăpea încă 50 de filme dar eu am ales să le pun pe cele care le consider mai speciale dar și care mi-au trezit niște emoții.
Frankenweenie-un film bun sub formă de desen animat, e povestea unui copil căruia îi moare câinele iar după o lecție trăsnită de fizică acesta dezgroapă câinele mort și îl învie cu un fel de fulger. Îi așteaptă multe peripeții, filmul merită.
Borat-o comedie trăsnet, povestea unui jurnalist din Kazahstan care pleacă să facă un reportaj în S.U.A. Multe peripeții dar și momente super amuzante. Are un scenariu foarte bun filmul, îl recomand.
A beautiful mind-povestea unui matematician incredibil de deștept dar schizofrenic care câștigă premiul Nobel reușind să evite toate vocile și personajele fictive create de propria minte. Filmul te face să gândești, mai ales că este inspirat din fapte reale.
Hachiko-povestea câinelui ce își așteaptă în fiecare seară stăpânul mort în locul în care acesta lucra. Istoria se repetă mai bine de 9 ani. Filmul este unul trist și inspirat din fapte reale. Destul de lacrimogen, apropo.
Forest Gump-o viață de om într-un film puternic. Filmul este despre toate necazurile și bucuriile prin care trece protagonistul. Este un film demn de toate premiile, îl recomand, face să te gândești la multe lucruri care ne scapă.
Sper că v-a plăcut acest top, filmele sunt bune, vizionare plăcută. Baftă multă!

Sursa
2013-07-02 12:46:51