Zîmbetele oamenilor nu sunt mereu un indicator de „bine”, uneori zîmbetul e un zid de protecţie, alteori-o camuflare a tristeţii.
Te-ai gîndit vreodată cum ar fi să primeşti o diagnoză care-ţi poate schimba întreaga existenţă?
„Greutăţile nu aşteaptă să fii pregătit, ca să vină”. Aşa-mi zicea mie un om drag, şi avea dreptate, viaţa poate lua o întorsătură diferită cînd ţi-e lumea mai dragă.
Conform site-ului yupi.md, în 9 luni ale anului 2012, au fost diagnosticate cu HIV/SIDA – 572 de persoane, ceea ce constituie cu 20 de persoane mai mult faţă de aceeaşi perioada a anului trecut. Ei sunt mai aproape de noi decît credem, iar ignorarea nu-i o soluţie!
Să nu uităm că virusul HIV, odată pătruns în organism, necesită o perioadă lungă de dezvoltare, deci viaţa-şi poate continua cursul, cu multe culori şi clipe inedite.
Lipsa de informare a populaţiei e şi ea o problemă în acest subiect. Cîţi dintre voi cunosc că în Moldova se oferă consiliere şi testare voluntară la HIV?
Cabinete în care puteţi beneficia de aceste servicii le găsiţi în toată republica, 67 la număr,cît în raioane atît şi în capitală. Spre exemplu, la noi, în Chişinău, pentru a trece o testare integră şi a consulta un specialist, puteţi apela la Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita”.
Din relatările medicului ginecolog Nadejda Bordian, aici consilierea are loc în 2 etape: pre-test şi post-test, fapt care asigură echilibru psiho-emoţional în procesul de evaluare şi conştientizare a riscurilor. Această procedură este o componentă esenţială în prevenire, depistare şi susţinerea persoanelor deja infectate.
DE CE SĂ ALEGEŢI CONSILIEREA ŞI TESTAREA HIV?
-Pentru că e ABSOLUT CONFIDENŢIALĂ şi GRATUITĂ
The time is NOW, căci a preveni e mult mai bine decît a trata !
Tagged: consiliere, CSPT "Neovita", HIV/SIDA, medic ginecolog, testare voluntara, yupi.md
