Ploaia ne-a dus amintirea-n noroi,
Şi-am ajuns rezultatu’-mpărţirii la doi,
Ne tot mistuie dorul de-un soare de mai,
Iau valiza şi plec. Tu, de vrei, să mai stai.
Am tot aspirat la un timp pentru pace,
Căutînd-o nebun ca în fîn două ace,
‘Cică nimeni nu poate schimba tot ce-a fost,
Iar acum nici nu cred că mai are vreun rost.
Mai citesc uneori cîte-un rînd de la tine,
Ții sa-mi spui că eşti fericit şi ţi-e bine.
Mă tot frig de-o făclie aprinsă uşor,
Care-a ars nebunesc şi risipitor.
La final, le arunc pe toate în mare,
Să miroase a vînt, să miroase a sare,
Şi aş mai vrea să-ţi zic doar ceva:
Liniştea ta, nici liniştea mea,
Nu vor striga niciodată aşa.
Tagged: final, liniste, mare, ploaie
