Clubul Real Madrid a inregistrat in acest sezon profituri de 97 de milioane de euro inainte de impozitare, de peste doua ori mai mari decat cele anuntate anul trecut, de 40 de milioane de euro, a anuntat presedintele gruparii, Ramon Calderon. Calderon a precizat ca cifra de afaceri a clubului Real Madrid este de aproximativ 360 de milioane de euro si ca datoria gruparii spaniole se ridica la 240 de milioane de euro. “Avem o capacitate financiara suficienta pentru a face fata acestei datorii”, a mentionat Ramon Calderon, citat de cotidianul Marca. Calderon a amintit ca veniturile clubului s-au dublat de cand a preluat el postul de presedinte, in iulie 2006. Potrivit presei spaniole, unii oficiali de la Real Madrid se intreaba daca gruparea, care a cheltuit peste 100 de milioane de euro pentru a achizitiona jucatori in vara trecuta, are capacitatea de a realiza alte transferuri scumpe, cum ar fi aducerea portughezului Cristiano Ronaldo (80 de milioane de euro). Conform unui clasament realizat la Londra de Deloitte, Real Madrid a condus, in sezonul 2006/2007, in clasamentul mondial al cluburilor in privinta veniturilor, cu 351 de milioane de euro, urmata de Manchester United (315 milioane de euro), FC Barcelona (290 de milioane de euro) si Chelsea (283 de milioane de euro). sport.ro