Mijlocaşul lui FC Porto Ricardo Quaresma se pare că va părăsi gruparea lusitană. Portughezul este dorit de către Jose Mourinho la Inter unde tehnicianul portughez a fost instalat de curând la conducerea băncii tehnice a echipei din Milano. Şi Quaresma şi-a exprimat dorinţa de a pleca de la Porto în această vară: “Nu am ascuns niciodată că vreau să joc pentru un club din străinătate.Cred că este timpul să plec.Mi-am exprimat dorinţa în mai multe ocazii acum să vedem ce se va întâmpla.Acum important pentru noi este să facem o campanie bună la Euro.” a spus Quaresma. Portughezul mai este dorit şi de Real Madrid unde preşedintele Ramon Calderon s-a declarat un admirator al mijlocaşului de la FC Porto. prosport.ro