Ketanov_pack_nu.jpg

          Un analgezic foarte popular în spaţiul ex-sovietic este Ketanov-ul, iar ai noştri obişnuieşc să-l folosească în mare parte atunci când au dureri dentare. Popularitatea lui se datorează mai mult faptului că e foarte ieftin dar nicidecum faptului că ar fi un analgezic bun. Tind totuşi să cred că Ketanov-ul se cumpără în farmacii mai frecvent la cererea pacienţilor decât în baza reţetelor prescrise de medic.            Cel mai mare dezavantaj al Ketanov-ului este toxicititatea crescută pentru ficat. Doza maximă pentru 24h este de 90 mg, adică nu mai mult de 9 tablete/zi. Mulţi însă nu se opresc la această limită şi iau câteva zeci de tablete până văd că nu mai pot scăpa de durere, şi respectiv amână vizita la stomatolog. Când ajung la noi, tot datorită Ketanov-ului răspund mai greu la anestezic şi hemoragia este mai abundentă dacă sunt necesare intervenţii chirurgicale.           De remarcat este că în ţări precum Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Canada, Australia sau Lituania, Ketanov-ul poate fi cumpărat doar în baza reţetei medicale. În Belgia şi Spania este interzisă folosirea lui, pe când în Rusia şi tările spaţiului CSI poate fi cumpărat fără restricţii.           Comunitatea medicilor din Occident a renunţat sau limitat utilizarea Ketanov-ului deoarece a apărut o alternativă mai bună, mai eficientă: ibuprofenul. În prezent anume ibuprofenul este analgezicul care se foloseşte în primul rând în cazul durerilor dentare pentru că s-a dovedit a fi mai eficient. La noi el se comercializează la preţuri rezonabile sub diferite denumiri comerciale şi poate fi cumpărat la fel precum Ketanov-ul, fără reţetă.          Cu toate acestea, nu uitaţi să consultaţi un medic înainte de a cumpăra orice medicament, inclusiv analgezic. În cazul în care vă confruntaţi cu o durere dentară, alegeţi ibuprofenul în loc de ketanov dar nu uitaţi că ele n-au să vă rezolve problema dentară aşa că nu ezitaţi să mergeţi la stomatolog cât mai curând. El vă este cel mai bun şi eficient analgezic!