De cîteva zile intru mai des pe la Casa presei, şi întîlnesc de fiecare dată personaje care se cred importante şi vor să fie recunoscute de toţi. Dar tocmai pentru că pe unele nu le consider astfel, sau recunosc importanţa lor doar în procesul de erodare şi compromitere a breslei gazetăreşti, a ideii de presă, am simţit nevoia să-i tratez altfel decît şi-ar dori ei. Mai ieri l-am privit sfidător şi am evitat să-l salut pe Ion Mihailo, fost şef pe la TeleFilm Chişinău şi la televiziunea propagandistică de stat apoi preşedinte al CCA, şi se pare că a înţeles mesajul meu, altă dată n-o să mai cerşească cu ochi de lup acceptul meu pentru ce a făcut şi zis. Apoi l-am dezamăgit pe Alecu Mocanu, şi el altă dată prezentator la TeleMatinal şi alte emisiuni, apoi ajuns un fel de trepăduş pe la UJM, eu am aburcat trepiedul pe umăr, dar el a crezut că ăsta e salutul meu, apoi şi-a exprimat în gura mare dezamăgirea. Alt dezamăgit am prins azi dimineaţă - Ion Berlinschi m-a întrebat ultimativ dacă nu îl salut şi i-am răspuns hotărît - NU! Şi atunci m-a ameninţat că nu-ştiu-ce o să păţesc, că îi datorez încă despăgubiri pentru ce i-am făcut la Antena C!!! N-am stat să întreb detalii ce sau să polemizez cu el, mi se pare asta o ipostază compromiţătoare, cum am disputat cîndva cu Valeriu Reniţă în faţa Preşedinţiei (el era atunci purtător de parole prezidenţial-mincinoase), şi am rămas cu gust amar: eu îl fluieram pentru că s-a legat cu bolşevicii, el mă numea fără noimă faşîst…