DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Despre şansele de democratizare a RM, azilul politic şi altele
Sunt minime. Partidele politice urmăresc interese specifice, de clan, democratizarea fiind pentru ele un cuvânt vid de sens, în cel mai bun caz propagandistic, care le-ar putea dăuna la un moment dat la fel de mult ca şi comuniştilor. Majoritatea ONG-urilor n-au nici în clin nici în mânecă cu acest ideal, pentru că s-au constituit doar pentru a ronţăi granturi din diverse surse. Iar puţinele organizaţii active care şi-au exprimat deschis nemulţumirea în stradă au fost, pur şi simplu, neutralizate de un sistem de represiune perfect, construit fără fisuri. Ultimele au acum posibilitatea să lupte, să-şi promoveze ideile şi valorile doar în spaţiul virtual – cu părere de rău, insuficient pentru a convinge comunitatea democratică internaţională, pe care o poţi influenţa doar dacă te laşi ucis, schingiuit, închis în lagăre, într-un cuvânt doar dacă capeţi aspectul şi condiţia unei râme.
Zilele acestea, în premieră pentru RM, o întreagă organizaţie a cerut azil politic ţărilor occidentale, după ce a fost persecutată câţiva ani la rând, persecuţii ilustrate pe larg şi de mass-media autohtonă şi chiar în cea internaţională. Situaţia e destul de gravă dacă ţinem cont de faptul că, în mod normal, nimeni nu-şi doreşte de bună voie să să-şi schimbe habitatul, să o ia de la zero. Cu atât mai mult că nimeni din membrii Hyde Park nu are o imagine idealizată despre Occident. Personal, nu-l văd ca pe un Eldorado, plin de râuri şi lacuri de lapte cu maluri de ciocolată sau de câini cu covrigi în coadă. În plus, unii cunoscuţi mi-au descris cu lux de amănunte condiţiile pe care le oferă azilurile politice.
De cele mai multe ori, în acestea nimeresc persoane întâmplătoare, care au obţinut statutul de refugiat politic prin intermediul unor partide, deşi nu s-au implicat niciodată în vreo acţiune de protest împotriva statului. Iar când într-un azil se adună un anumit număr de “refugiaţi” din spaţiul fostei URSS, între aceştia automat se instaurează raporturi de forţă specifice armatei sau puşcăriilor sovietice. Altfel nu se poate. Pornirile despotice, dictatoriale sunt adânc infiltrate în firea omului sovietic, care şi face posibilă menţinerea tiraniei în ţările postsovietice sau postsocialiste.
Cu toate acestea, insist pe ideea de a obţine azil politic în orice ţară liberă. Gestul în cauză este o palmă simbolică aplicată statului în care m-am născut şi care îmi rezervă un statut de râmă, o soartă de întemniţat, la cheremul guvernanţilor şi organelor de forţă…