Agenda de weekend
Vreau să mă împărtăşesc cu voi, aşa cum o fac aproape de fiecare dată, cu planurile mele de weekend (bine, dacă băgăm vinerea tot în aceeaşi oală). Aşadar azi încep, oficial, lecţiile de şoferie pentru viitorul şofer Ivan Goncearuc
ceea ce, pentru mine, e un pas extrem de important. Mîine, adică vineri, vreau să vă invit la meciul Zimbru – Tiraspol, începînd cu ora 18.00, la stadionul Zimbru de la Botanica, unde clubul din strada Butucului îşi va juca ultimul meci al sezonului, cu porţile deschise şi intrarea liberă. Am să stau şi eu o repriza cu voi pentru că la 19.00, am meci de dublu la tenis, atunci cînd voi da piept, alături de Arcadie Munteanu, cu principalii favoriţi ai turneului – Galben/Covali (vă deschid un secret – o să mîncăm o bătaie soră cu moartea).
Sîmbătă vă invit la o lecţie gratis a cursului meu de comunicare, pentru toţi cei care vor să se înscrie la următorul curs, care va începe în iunie. La 9 dimineaţa, la ULIM. De asemenea, voi face tot ce-mi stă în puteri să ajung şi la StartUp Weekend. Sîmbătă seara se prea poate să ne auziţi la Metronom, magazinul sportiv de la Radio Modova, unde vrem să mergem cu Andrian Bogdan, pentru a prezenta Bătălia Portarilor de duminică.
Duminica o vom petrece alături de voi, la CSCT Buiucani, unde vom admira portarii prosfesionişti dar şi amatori, care vor încrucişa mingile, pe terenul de 20 de metri, pentru a vedea cine-i fură coroana lui Colea Calancea Vă aştept duminică, de la 10 dimineaţa, la Buiucani, să vedem, împreună, cine se va încorona cel mai bun portar!
Sursa
2013-05-30 10:22:33