
Vivo Xplay a fost prezentat astăzi în Beijing și este la prime vedere un alt smartphone chinez cu ecran 1080p, însă este mai mult decît atît.
Noul Xplay este echipat cu un display FullHD de 5.7 inch, care este puțin mai mare decît Vivo X1 și X1S. Vivo Xplay a fost dotat cu un cip audio adăugător, OPA2604 conceput de Texas Instruments, care va funcționa alături de Cirrus Logic’s CS4398 DAC și CS8422 pentru a aduce o experiența stereo mai bogată în timpul audierii muzicii, jocurilor și altor activități.
Ce ține de alte compenente hardware, noul smartphone are la bord un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 600 tactat la 1.7 GHZ, 2GB de RAM și 16 sau 32GB de memorie internă. Pe lîngă acestea telefonul mai are o cameră principală de 13 megapixeli, una frontală de 5 megapixeli și o baterie de 3400 mAh. În pofida faptului că telefonul are caracteristici impresionante pentru moment, acesta are doar 7.99 mm în grosime.

Software-ul telefonului a avut parte și el de îmbunătățiri. Vivo a renunțat la meniul vechi de setări care reamintea de iOS și a adăugat cîteva funcții care vor face posibilă utilizarea acestui smartphone cu o singură mînă. Xplay vine cu un mod numit Free Touch, care poate fi activat scuturînd telefonul de două ori, deschizînd o fereastră mai mică (ca în imaginea de mai sus) în colțul de jos al ecranului, care permite în timp real deschiderea aplicațiilor, schimbarea pozelor, scrolling în browser și altele. Această fereastră poate fi redimensionată după placul utilizatorului.
Vivo Xplay de 16GB este disponibil pentru precomenzi în China la un preț de aproximativ 490 de dolari, în două versiuni de culoare, alb și negru.