Filiala germană a Amazon a plasat pe site pentru precomandă versiunea PC a jocului Grand Theft Auto V. Informații despre data de lansare a jocului pentru computerele personale în prezent nu există. Se presupune că PC-gamerii vor avea acces la noul joc cu cîteva luni mai tîrziu după lansarea versiunii pentru console.
GTA IV a fost lansată în luna aprilie a anului 2008, în luna decembrie a aceluiași an a avut loc lansarea versiunii PC a jocului. Similar au stat lucrurile și cu GTA III, proprietarii PlayStation 2 au primit acces la acesta în octombrie 2001, iar în mai 2002 jocul a ajuns și pe PC-uri.
Inițial lansarea Grand Theft Auto V trebuia să aibă loc în primăvara anului 2013, dar la începutul anului Rockstar a anunțat că dezvoltatorii au nevoie de mai mult timp pentru a îmbunătăți un astfel de proect ambitios și a amînat lansarea pe 17 septembrie.
