„Dimăndarea părintească”, (mustrarea părintească) este imnul aromânilor, compus de Constantin Belemace, luptător pentru drepturile românilor (aromânilor) din Balcani. Este un echivalent al imnului “Deşteaptă-te Române” la românii aromâni, acolo, în sânul societăţilor şi fundaţiilor aromâneşti, unde este cântat la posturile radio şi de telelviziune emise în dialect. Cântecul vorbeşte de cumplitul blestem ce cade asupra părinţilor care nu-şi învaţă copiii limba strămoşească, limba (graiul) armănesc. Poetul Belemace s-a dovedit a fi un adevărat vizionar atunci când a compus versurile, in 1888. După mai bine de un secol, „Dimăndarea părintească” răsună mai actual ca oricând, transmite corespondentul Romanian Global News din Macedonia”. Dimăndarea părintească Părintească Dimăndare Părintească blestemare (mustrare) Nă sprigiură cu foc mare Porunceşte cu foc mare Fraţi di mumă şi di-un tată, Fraţi de-o mumă şi de-un tată Noi, Armâni di eta toată. Noi, Aromâni din vremea toată Di sum plocile di murminţă De sub lespezi (plăci) de morminte Strigă-a noştri buni părinţă: Strigă a noştri buni părinţi “Blăstem mari s-aibă-n casă “Blăstem mare să aibă în casă Cari di limba-a lui s-alasă. Care de limba lui se lasă. Cari-şi lasă limba-a lui Care î-şi lasă limba lui S-lu-ardă pira-a focului, Arzăl-ar para focului Si s-dirină viu pri loc, Chinuis-ar de viu pe locu (pământ) Să-li si frigă limba-n foc. Frigeis-ar limba în focu El ăn vatra-li părintească El în vatra-i părintească Fumealia s-nu-şi hărisească; De copii(familie) să nu se fericească Di fumeli curuni s-nu başe De familie cununi să nu pupe Nic ăn leagăn si nu-nfaşe. Prunc în leagăn să nu culce (înfaşe) Cari fudze di-a lui mumă Care fuge de a lui mumă Şi di părintesca-li numă, Şi de părintescul nume Fugă-li doara-a Domnului Fugiis-ar dorul Domnului Şi dulţeamea-a somnului!” Şi dulceaţa somnului!” Constantin Belimace Drept scurtă informaţie voi spune că neamul românesc există în două variante- Dacoromâni (Basarabia, România şi românii din jurul graniţei României), şi ramura Aromână (Croaţia,Serbia,Bulgaria,Macedonia,Albania şi Grecia), cu care România are sau nu a avut vreodată graniţe. Această ramură, sânge din sângele nostru a fost izolată de noi prin invazia bulgarilor şi slavilor în Evul Mediu timpuriu. Aromânii au avut de-a lungul veacurilor formaţiuni statale proprii, cum ar fi Vlahia Mare, Vlahia Mică, Împărăţia lui Ioniţă şi Asan (ţaratele româno-bulgare) şi nu în ultimul rând Principatul de Pind, desfiinţat de Grecia în 1948. Practic poţi întâlni aromâni în toată peninsula, de la Constanţa şi Tulcea, până la Salonic în Grecia şi Corce în Albania, de la muntele Magiore în Croaţia până la Peştera şi munţii Rodopi în Bulgaria. Ocupaţia aromânilor iarăşi o găsim diversă- păstori de turme de oi şi capre, cu mentalitate nomadă, vara se aflau la munte, iarna coborau la câmpie sau la malul mărilor Marmara sau Adriatică etc. Cu alte cuvinte făceau transhumanţa ca şi fraţii lor, păstorii din Ţările Române, doar că pe un areal mult mai larg, străbătând chiar ţări întregi, căci pe atunci era un singur stăpân- Imperiul Otoman. Câştigau din oierit şi creşterea altor animale. Alţii erau buni comercianţi, postăvari, pielari, bijutieri, cărăvănari (duceau mărfuri cu caravanele cu catâri), fabricanţi de arme. Mai era încă o categorie, aromânii cărturari- arhitecţi, bancheri, miniştri, poeţi etc. Au avut şi oraşe, de care puţini dintre noi au auzit. Voi numi doar două-Moscopole (Voscopoje) în Albania, şi Gramosta în Grecia. Ambele au fost distruse brutal de Ali Paşa Tebelin de Albania. Distrugerea acestor oraşe este cântată cu multă durere în cântecele aromâneşti pline de jale. O caracteristică importantă a istoriei românilor din sudul peninsulei este trecutul lor furtunos, plin de migraţie. Emigraţia aromână a cuprins oraşe ca Veneţia, Viena, Sofia, Bucureşti, Atena, SUA, Australia şi Constantinopole. În majoritatea cazurilor au fugit din cauza duşmanilor, pericolului de asimilare, sau din sete de profit. Drept dovadă că aromânii au fost şi rămân tributari istoriei mi-o demonstreaza mie personal faptul, că mulţi dintre prietenii mei aromâni au rude în diferite ţări. Peste noapte, în urma unor tratate de pace şi destrămării Imperiului Otoman, aromânii s-au trezit cu rude despărţite de sârma ghimpată în diferite ţări noi apărute, la care deasemenea putem adăuga mai recent şi destrămarea regimului comunist iugoslav. Au mai fost şi trădaţi, în primul rând de Ţara-Mamă, România, care pe vremea Anei Paucher, în 1948 a închis şcolile româneşti din Balcani, deschise cu atâta trudă de Cuza Vodă şi Carol I. Pricina era că chipurile ei (aromânii), formaţi în aceste şcoli ar atenta la securitatea aşa zisului stat socialist român. Urmările catastrofale ce au urmat au fost că nici până acum Aromânii nu au şcoli în Grecia, Bulgaria, Albania sau Serbia. Nici până astăzi ei nu sânt recunoscuţi drept minoritate naţională în aceste ţări. Excepţie face doar Republica Macedonia. În constituţia Republicii Macedonia este scrisă „Minoritatea Aromână”. Românii macedoneni au şcoli şi emisiuni radio, dar şi aici cu ţârâita. În final aş menţiona un lucru important, în faţa pericolului asimilării sau pierderii de avere, la aromâni dintotdeauna exista şi există un obicei strict- ficiorul armân se însoară doar cu o fată de origine aromână. Câteva personalităţi marcante de origine Aromână (macedoromână)- Nicolae Milescu-Spătaru-cărturar moldovean, se crede că ar avea obârşie aromânească, Emanuil Gojdu-filantrop, a finanţat învăţământul românesc din Ungaria, Lucian Blaga-poet român, este aromân după tată, actorul român Toma Caragiu, ministrul culturii Ion Caramitru, lingvista Matilda Caragiu-Marioţeanu, Ianis Coletis-general grec, impresarul clubului „Steaua”-Gigi Becali, şi nu în ultimul rând marele fotbalist român Gheorghe Hagi, supranumit „Maradona Carpaţilor”. De origine aromână e şi Maica Tereza din Albania, cu numele ei adevărat Agnesa Gongea Boiangiu. Costache Andruşceac membru al Mişcării Unioniste din Republica Moldova. Adresă e-mail: postacost @ yahoo.com