Duminica, ziua nemișcării anxioase. Urcăm, corecți, fără chef și fără chip, în mașină și ne deplasăm la părinți. La părinții lui sau la părinții ei - depinde cum le-a fost înțelegerea premaritală. Vizite de puricare mutuală. De lins în genitale cu socrii. Puțin îi pasă ei că lui îi pică greu la digestie dădăceala băgăcioasă a mamei-soacre; nu-i pasă, nu conștientizează, nici că ea însăși, proaspăta lui soție, redevine un bebe stupid în preajma mă-sii, regresând la stadiul oral, vorbind stâlcit, alintat, și consumând nostalgic până-n prag de vomă tot ce-i pune mater familias pe masă, dinaintea gurii - mâncările copilăriei sale. 
Iar el, venindu-i rândul în duminica cealaltă, nu dă semne să-i pese că propriu-i tată, ca mai mereu, i-o va supune pe biata proaspăt-consoartă la aceleași obositoare tirade politice, istorice și naționaliste ce nu suferă în veci contraargumentări, alte opinii, întreruperi. În numele păstrării armoniei familiale, la întoarcerea acasă, nu-și vorbesc despre asta, însă, până să se culce, ajung să se certe pentru poziția neconformă a prosopului de corp pe bara nichelată din baie.
Să luăm alt exemplu duminical: vecina-cea-conștiincioasă - se scoală odată cu zorii, chiar și la sfârșit de săptămână, pentru o cafea cu prietenele. Prime time matinal. Mocnește în unele femei o îngrijorare de-o forță incomensurabilă: aceea că ar putea fi bârfite in absentia. Forța asta, devenind una motrice, un combustibil fosil, le constrânge să acepte toate invitațiile, să iasă întotdeauna împreună! Grija că restul bandei s-ar putea întâlni separat le scoate din minți, le scurtează somnul, le scoate val-vârtej din casă.
Nu vreau să merg la muncă, vreau să merg într-o carte! Mă întreb dacă personajele unei cărți se înțeleg între ele, când cartea-i în repaus, se lămuresc reciproc că trebuie să pună umărul împreună pentru a se face citite? Trăiesc ele când copertele-s închise?
Aș vrea să mă strămut cu totul în caietul ăsta. Să mă rostogolesc în pagini, gol ca-n fotografia de la un an, și să las în urma mea păreri de cuvinte. Să nu pun niciodată punct. Îmi rad barba, dimineața, privindu-mă pe toate fețele, în caiet. N-aș ofta și n-aș tânji decât să am un instrument de scris ideal, inepuizabil, și pagini, cât mai multe pagini!