Eu Eram studente în anul 1 la facultate. Eu de la sud, din Cahul, și Iva din Soroca. Eu eram timidă, neîndrăzneață, - copil bun și ascultător. Pănă la Institut mai fusesem o singură dată la Chișinău cînd eram în clasa a 9 - a, cu fratele meu mai mare, care era student. Și care a fost atunci nevoit să mă lase singură la o trecătoare de pietoni de pe bulevardul cu fosta denumire Lenin, ca să mă învăț minte și să traversez singură strada. Iva era antipodul meu. Era și ea fată cuminte,frumoasă și deșteaptă, dar mai dezghețată și mai îndrăzneață ca mine, și cu picioarele pe pământ.
Iva cunoștea bine Chișinăul. Amândouă eram intr - o grupă, trăiam la o gazdă și ne înțelegeam de minune.
Pe atunci noi începeam studiile superioare după clasa a 10 - a și eram încă copii. Spre exemplu, eu am împlinit 16 ani în anul 1 la facultate, Iva fiind cu cîteva luni mai mare ca mine.
Iva și Eu la prima noastră paradă studențeasc de 7 noiembrie. Era primăvară și eram amîndouă îndrăgostite. Ivei îi plăcea de Vova de la noi din grupă, iar mie - de Mircea,un băiat frumos, dar timid ca și mine, din altă grupă, cu care făceam împreuna lecțiile de franceză.Vedeam, că și băeții ne simpatizau pe noi. Lecția de franceză o așteptam cu nerăbdare, ca să mai schimbăm o vorbă, un zîmbet...De altfel, așa sa întîmplat și în anul 5, cînd aveam lecția de automatică împreună cu grupa viitorului meu soț... Dar, să mă întorc la întîmplarea din anul 1.
Și eu și Iva simțeam, că vine momentul, cînd băeții, în afară de flori și zîmbete, ne vor acorda și alte semne de atenție. Așteptam cu înfrigurare și pe tăcute să ne propună întîlnire.
Și, această clipă a sosit! Într - o zi Iva îmi intinde un bilețel de la Mircea, unde scria cu mâina lui, că mâine, după lecții, la ora 16, mă așteaptă lîngă cinematograful „Moscova”, ca să vizionăm împreună un film. Mi - a arătat și bilețelul ei de la Vova, la aceiaș oră și la acelaș film.
Eram amândouă în al nouălea cer de bucurie și ne părea o veșnicie pînă a doua zi la ora 16. Dimineață, la facultate, nici nu priveam înspre ei, dar in suflet savuram deja plăcerea dorinței împlinite.
A doua zi, gătite cu ce aveam mai bun și mai frumos (Acum știu, ca mai bun și mai frumos noi aveam tinerețea noastă. Pe atunci, însă, prin cap să îmi treacă despre așa ceva!), cu 20 minute înainte de ora 16 am urcat în troleibusul 10, care avea oprirea chiar lîngă cinematograf , tremurînd amîndouă de emoții, căci mai aveam în față o clipă responsabilă, - cum să ne ascundem bucuria în timpul întîlnirii cu băeții.
Rămăsese o singură oprire pînă la cinematograf, cînd Iva, cu ochii holbați și strîngîndu - mă brusc și tare de mînă, exlamă;
- Vai, azi e 1 aprilie!!! Nu cumva...? Și mă țintui iarăș cu privirea în semn de întrebare.
Dar, aceasta a durat doar o secvență de clipă. Gura ei, rămasă întredeschisă pentru a continua tragicul verdict, de odată schiță un zîmbet larg, ochii îi deveniseră hîtri și spuse;
- Stai pe loc, nu coborîm, ne ascundem după oameni și încercăm să vedem, dacă ei ne așteaptă.
I -am urmat sfatul. Dar brusc am sesizat, că troleibusul își pierduse aripile în zborul lui fantastic spre fericirea noastră și acum ne zdruncenă nemilos și urlă asurzitor. Genele mele, cu cîteva straturi de vopsea pe ele, îmi cădeau pe obraji fără voia mea, acoperindu - mi ochii, iar rujul de pe buze devenise insuportabil de greu.
Cu toată tulburarea, am văzut pe furiș, că băeții ne așteptau între oprire și cinematograf, căutîndu -ne cu fața serioasă printre oamenii, care coborau din troleibus. Fiecare avea îm mîini cîte un buchețel de flori și le țineau așa, nu știu cum, la distanță, de parcă așteptau chiar în acel moment să le înmîneze.
Rămase în troleibus, care devenise pentru noi acum o capcană, am hotărît să ne întoarcem cu el înapoi, sa vedem, dacă ne mai așteaptă băeții acolo. Eram debusolate și gândul, că 1 aprilie ne poate juca festa, ne făcea tot mai mult să renunțăm la întîlnire.
Cînd am trecut înapoi, peste mult timp, băeții erau tot acolo, iar filmul mergea demult fără ei și fără noi. Nu știam ce să facem. Iva a propus să coborîm la oprirea următoare și să ne întoarcem înapoi la ei, născocind un motiv obiectiv pentru întîrzierea noastă. Dar, încă pentru o prostie nu ne - a mai ajuns curaj și am mers acasă.
A doua zi și pentru totdeauna, nici ei, nici noi nu am pomenit nimic despre această întîmplare. Pentru două studente, sau poate și pentru doi studenți, toți tineri și îndrăgostiți, lecțiile de franceză își pierduseră definitiv farmecul lor de pîină la 1 aprilie.
Autor: Nori.
Sursa imagini: arhiva personală Nori.