Lumea este un teatru . Un teatru cu căderi şi ridicări . În acest teatru al vieţii , fără îndoială , oamenii port mii de măşti în fiecare zi , pentru a ascunde sufletul care trăieşte în ei . Fireşte , măştile nu sunt veşnice . Aţa se va putrezi şi vor fi demascaţi chiar în faţa spectatorilor . Unii spectatori aplaudă la acele sfîrşituri nu prea fericite , la căderile , eşecurile actorilor.
Suntem nişte marionete , carora acţiunile sunt coordonate de destinul fiecăruia . Spre deosibire de unii , unele persoane joacă într-un spectacol dramatic , aţii romantic . În altă ordine de idei , noi suntem şi regizorii . Încercăm să ne construim spectacolul nostru , alegînd uneori şi persoanajele . Presupun că în unele spectacole nu există un sufleor pentru a ajuta actorii .
Eu încerc să-mi joc rolul curat …
Filed under: De-ale mele., Reflectări Tagged: oameni-actori, spectacol, teatru, viata
