Image

Am avut o lunga pauza pe blog, dar nu pentru că aș fi stat degeaba. Dimpotrivă, foarte multe lucruri s-au schimbat, ritmul vieții mele a devenit unul mult mai alert.

Din luna octombrie am început să fac multe lucruri. În afară de facultate, care oricum, e prioritatea. M-am implicat ca voluntar în câteva organizații, am participat la organizarea unor proiecte si la diverse traininguri. Mereu am încercat să fac asemenea lucruri, dar ultima perioadă a fost mult mai intensivă din acest punct de vedere.

Ceea ce am învățat în urma acestor câteva luni este că chiar dacă trecem prin perioade extrem de aglomerate, în care ajungem să nu înțelegem de ce facem anumite lucruri, dacă se merită, care vor fi rezultatele și avem dubii dacă nu e o simplă pierdere de timp, totuși, orice activitate în care te implici și care își solicită gândirea și creativitatea este o nouă piatră de temelie pentru dezvoltarea ta! Și se merită, se merită, se merităăă să fii foarte ocupat, să ai multe de făcut și să le faci bine. E un efort mare, e greu la început, dar după ce de obișnuiești, totul e mult mai simplu. Înveți să fii organizat, înveți să apreciezi timpul liber pe care îl ai și să te distrezi mult mai bine atunci!

Așa că o să îmi permit să dau un sfat, pentru că deja l-am verificat pe mine: nu vă temeți să fiți ocupați! Faceți, implicați-vă, obosiți, învațați nu doar din cărți, ci și de la oamenii buni din jurul vostru! Aplicați aceste lucruri în acțiuni practice! În orice domeniu care vă fascinează și prin care puteți aduce un impact pozitiv.

Cel mai important lucru este satisfacția timpului folosit în mod util, în fiecare zi devenind mai încrezător, mai deștept și mai capabil!