Toată ziua am parte de experienţe la limită, foarte interesante. Ieri, de exemplu, mergeam pe Aleea Clasicilor, când pe neaşteptate am fost atacat de un buldog. Am început să strig la stăpânul lui să-l lege, dar acesta nu a reacţionat în nici un fel. M-a alergat vreo 20 de metri şi am reuşit să scap în ultimul moment. Dar, spre surprinderea mea, am avut parte numai de acuzaţii şi priviri dispreţuitoare. Dar să o începem cu stăpânul câinelui, care mi-a spus că nu trebuie să strig, pentru că astfel îi înfurii şi mai tare patrupedul. Faptul că acesta nu era legat în lesă şi nu purta botniţă nu avea nicio importanţă. În plus, se uita la mine de parcă i-aş fi stricat toată ziua stresându-i câinele. Adică, ţi-ai găsit şi tu pe unde să te plimbi şi anume în ziua aceasta. Singuri o cauţi şi apoi te plângi. Nici reacţiile trecătorilor nu au fost de partea mea. Unul din ei mi-a zis: “Ei şi ce dacă te-ar fi muşcat un pic? Ai fi murit? Doar eşti BĂRBAT, nu muiere!”. Într-adevăr, reacţiile lor m-au ruşinat un pic. Mi-am permis să pun la îndoială statutul de cel mai fidel prieten al omului, de care se bucură câinele. Poate că eu sunt vinovat că ies în calea unor patrupede nepotrivite şi cam violente, iar apoi mă vaicăr ca o muiere. Singur o caur cu lumânarea, iar apoi mă plâng. Mi-am turnat cenuşă în cap şi mi-am tras câteva palme peste faţă şi câteva cravaşe pe spate, ca să-mi fie de învăţătură, să nu mai generalizez şi să-i încadrez pe toţi câini la categoria “câini răi”. Uşurat, am pornit mai departe, fără frică, fără teroare. De acum înainte am să ştiu cu ce câini să mă întâlnesc dimineaţa când merg la serviciu, ca să nu-mi creez SINGUR probleme suplimentare.