Dacă tot suntem la magazin şi simţim că parcă ne-am mai dori ceva, ce luăm? Mergem în departamentul de cofetărie sau carne? Dacă nu consumi carne din principiu, credinţă sau alte motive, n-o să zic că e rău sau bine, e decizia ta, pe care o respect. Doar că personal prefer carnea, decât fabrica de diabet. Mai mult, cofetăria întrece carnea la preţ...
Oki, hai că am ajuns. Alegerea e enormă, dar ce alegem? E popularizată acum, de ceva ani, idea că trebuie consumată carnea de gaină, în special pieptul de pui sau carnea de iepure, pentru ca e dietetică, conţine puţină grasime şi în genere face bine. Da, face bine, dar mai mult portmoneului decât trupului... de ce? Cum aşa? Doar e bună, nu are grasime, are proteina absolut necesară vieţii! Da, e adevarat, are toate acestea, dar:
pieptul de pui actualmente găsit în supernarkete sau magazine specializate provine de la pui, în sens direct, organisme încă nematurizate, pentru că, dacă nu ştiaţi, la 4 luni, puiul e bun de sacrificat, fiind de proporţii impunătoare către această vârstă (a se compara cu puii de la ţară, care, către 4 luni, abia dacă ajung la un kg). Cum se traduce asta în viaţă? Carnea are un procent ridicat de apă (de aia e atât de fragedă), şi doar 18-19% proteină. Aceste 18-19% e tot ce-i util în această carne. Gata, altceva nu mai e nimic de găsit, poate, dacă suntem “norocoşi”, găsim resturi de antibiotice sau hormoni. Iar de credeţi că e cel puţin o sursă de energie – nu e. Oferă doar 180kcal per 100g.Ce mâncăm atunci? Răspunsul ar putea surprinde: carnea, care de ceva vreme e tot mai ignorată şi considerată ca nesănătosă – carnea de porc şi vită (dacă aveţi dorinţă şi cea de cal, care apropo e foarte gustoasă). Cum aşa? Iak aşa! Îţi zic imediat de ce.
Prima diferenţă pe care o vedem, aruncând doar o privire, e că, spre deosebire de pieptul de pui (sau de curcan), e de culoare roşie. Ce-nseamnă asta? Mioglobină! Mioglobina e o proteină asemănătoare hemoglobinei din globulele roşii ale sângelui, care asemeni hemoglobinei, conţine fier. Primul beneficiu – suplinirea rezervelor de fier şi proteină calitativă (nu, nu luăm fierul din fructe, în fructe e foarte puţin fier). Al doilea beneficiu, mai puţin înţeles, dar la fel de evident – grăsimea, care la rândul ei conţine colesterol. Încep să aud strigătele disperate ale adepţilor grăsimilor vegetale şi celor ce cred că e aducător de moarte colesterolul.Colesterolul (nu în toate formele sale desigur, ca-s mai multe), joacă un rol foarte important - putem spune, într-o oarecare măsură, că el ne face aşa cum suntem. Colesterolul e precursorul hormonilor steroizi, la care se stribuie estrogenii şi androgenii, gluco şi mineralocorticosteroizii, etc. Dacă e să traduc: hormonii responsabili de dezvoltarea caracterelor sexuale secundare, de feminitate, respectiv masculinitate, de ciclu, de erecţie, de forţă musculară, de frumuseţe, de sănătate, de funcţionarea multor sisteme ale organismului. Iar dacă tot vreţi să verificaţi informaţia, o să va rog să ridicaţi monografii şi articole medicale, nici într-un caz articole de jurnale, surse diete sau alte producţii de masă, create la comndă.
Cine mai crede ca de la carne te îngraşi, well, să nu mai creadă. Carnea conţine doar 2/3 din caloriile mazărei, orezului, fasolei, hrişcăi, năhutului, bobului, conţinând între 180kcal/100g pentru carnea slabă şi pâna la 300 pentru carnea grasă. Plus la toate, 0 (zero) glucide, caloriile din proteină şi grăsime fiind lente, respectiv nu contribuie la îngrăşare, nu măresc nivelul de insulină, menţin saţietatea un timp mai îndelungat, nemivorbind de aminoacizii care nu pot fi sintetizaţi de către organism.

Desigur, rămâne actual sfatul – nu faceţi abuz, dar se referă absolut la tot. Gătiţi carnea cu drag şi corect. Dacă alegeţi să o fierbeţi, ţineţi cont că va rămâne la fel de grasă, dacă o coaceţi, o bună parte din grasime se va topi şi va curge, iar de o preferaţi cu sânge, asiguraţi-vă ca o procuraţi de la surse în care aveţi deplină încredere, paraziţii intestinali (care au drept gazdă intermediară unele animale) nu sunt deloc bucurie. Asta fiind povestea cărnii, vă doresc poftă bună. Alegerea vă aparţine!