Dama cu camelii este un roman autobiografic în care Armand Duval este, de fapt, Alexandre Dumas-fiul.
Tânărul provenit dintr-o familie de nobili se îndrăgostește de o prostituată de lux, ce făcea furori în lumea pariziană de acum 200 de ani.
Idila lor se destramă după intevenția tatălui îndrăgostitului, care o imploră pe curtezană să-și sacrifice iubirea de dragul viitorului omului pe care-l iubește.
Până aici totul e foarte original :) .
La final femeia de moravuri ușoare, obișnuită cu traiul zgomotos și desfrânat moare în chinuri groaznice.
Tuberculoza, cu simptomele-i caracteristice, singurătatea, trădarea prietenilor, agonia morții, toate au menirea de o purifica și de-ai răscumpăra păcatele din timpul vieții.
*****
Încep să cred că fiecare carte își are vârsta ei.
Dacă aș fi citit Dama cu camelii acum 10 ani aș fi plâns.
M-ar fi impresionat felul cum suferă EL și cum se martirizeză EA.
Mi-ar fi plăcut descrierea patetică a iubirii, geloziei și durerii.
Azi, nu.
Azi nu pot cu bărbații care tremură în fața femeilor și care mai și recunosc asta.
Un bărbat nu are dreptul să fie slab, să se umilească în fața unei femei, oricât de curtezană ar fi ea.
Azi cred cu tărie că îndrăgosteală nu-i o justificare a acțiunilor nesăbuite.

*****
1.Nu ai prieteni decât cu condiția să fii sănătos.
2.Mă temeam să nu accepte prea repede și să-mi acorde prea prompt o dragoste pe care aș fi vrut s-o plătesc printr-o lungă așteptare sau cu prețul unui mare sacrificiu.
3.Mă tratase ca pe un elev de școală, folosindu-se pentru a mă înșela de un șiretlic de o simplitate insultătoare.
4.Atât timp cât mai am îndoieli, mai am și speranță.