Ieri am adăugat un trandafir la buchetul vieții. Cum se zice, am mai rupt o filă din calendar. Altfel spus, am îmbătrânit cu un an. Câți am astăzi? 29. Sincer, mă cam sperie gândul că în 2014 schimb prefixul. Dar, fiind optimist de fel, vreau să văd numai avantajele vârstei pe care o port: îmi zice lumea că am devenit mai bărbat, îmi spun unii că sunt mai cumpătat, alții susțin că firele cărunte au farmecul lor, mulți că bătrânețea este plină de virtuți. Stop, stop. Vă grăbiți, oameni buni. Eu sunt tânăr. Deocamdată am 29. Până la 30, hehehe, mai e un an, iar până la 50, ohoho, tocmai 20. Cât de 60 de ani… Nici nu mă văd la o asemenea vârstă.
-
De regulă, când începi să aduni anii privești în urmă: să vezi dacă nu cumva ai trăit degeaba. Am privit. Ei bine, nu cred că am făcut doar umbră pământului. Am o listă scurtă de mici/mari realizări. Jurnalist, cum mă visam când eram elev: Bifat. Cu mașină, cum mă visam când eram liceean: Bifat. Cu soție sexy și devreme acasă, cum visam când eram student: Bifat. Cu un copil frumos, sănătos și dând afară de atâta energie pozitivă, cum speram când m-am căsătorit: Esteeee! Din păcate, am și lucruri pe care nu le-am reușit încă. Nu am învățat să cânt la chitară… Dar, după cum am zis, până la 30 mai am un an.
-
Să revin la ziua de ier. Ziua de ieri a fost PER-FEC-TĂ! M-a trezit zvârluga mică, Natalia. M-a pupat mult, mult, până m-am trezit. E și imposibil să dormi când se pune pe pupat. Îi ies dințișorii, iar din cauza asta are salivă câte un litru de fiecare pupic. Apoi ne-am jucat. Am mâncat. Am dansat. A obosit. A adormit. S-a trezit flămândă ca Flămânzilă. A mâncat cu poftă și mult, cam cât consuma Moskvich-ul tatălui meu la suta de kilometri. Apoi am scos femeile vieții mele în parc. În București a fost soare și o vreme frumoasă de primăvară. Natura le-a arătat fak iu meteorologilor care îmi posomorâseră ziua de naștere cu un cod galben de ploi. Cum vremea a fost bună, am luat aparatul foto. În parc, pe bancă, Natalia a descoperit că îi era încă foame. Cu toată rușinea de fetiță mare, s-a pus pe pompat direct de la sursă, alias sân. Peste vreo 10 minute, fericită, a apreciat că i s-a umplut rezervorașul. Așa că am putut începe ședința de șuting, amânată din cauza problemelor de sațietate a vedetei cu ochi albaștri, păr blond, fălcuțe rotunjoare și zâmbet strălucitor, chit că nu are dințișori. Țac, țac, țac, tronsea aparatul de fotografiat instantaneele unul după altul. Muncă grea, nene, muncă de miner. Drept urmare, moș Ene ne-a răpit subit starul - cam pe la a 30-a poză. Totuși, după o oră, Natalia noastră s-a trezit mai proaspătă și mai rumenă decât era dis-de-dimineață. Le-a zâmbit tuturor trecătorilor: așa a strâns o sumedenie de admiratori și admiratoare. A urmărit cu uimire fără margini o rață care decola de pe luciul lacului. A ținut să fie întoarsă spre sensul de mers, căci trebuie să ne sugereze pe unde s-o luăm în caz că rătăceam drumul spre casă. Acasă am ajuns înfometați și guralivi. “Ta-ta-ta! Ma-ma-ma!”, cam asta a avut de zis domnișoara Natalia despre momentele minunate din parc.
-
Astăzi nu am avut musafiri. Astăzi nu am chefuit ca în anii frumoși de studenție, când eram într-o super gașcă și dădeam petreceri maraton de câteva zile. Mai mult, de vreme ce mi-am ascuns data nașterii de pe Feisbuc - nu aveam chef să primesc o mie de felicitări, să mi se umple și mailul doar pentru că rețeaua îi atenționează pe prietenii mei virtuali că sunt născut într-o zi de 10 martie - nici aici nu am avut mare deranj. Cei care și-au amintit de mine, bine, cei care m-au uitat, nu-i bai. I se poate întâmpla oricui. Eu am sărbătorit cu familia mea mică, frumoasă, tânără și fericită. A fost prima mea zi de naștere în trei: eu, EA și EA micuță. În universul meu, în familia mea nu pică guverne, nu există corupție, este liniște, pace și prosperitate. Aici sunt chiar fericit. Când am descărcat pozele de azi în calculator am descoperit un gând care m-a șocat cumva prin adevărul lui cinic: ziua de 10 martie 2013, pe care am petrecut-o cu familia, o să o tin minte ca pe una sfântă. O să fie ca o icoană. Iar când o să ajung la capătul vieții, bătrân și zbârcit o să mi-o amintesc pe fi-mea bebeluș, pe nevastă-mea frumoasă și o să realizez că asta a contat cu adevărat în viața mea. Că pentru asta am trăit. Nu pentru carieră, bloguri, jurnalism și bani! Hepi biozdăi tu mi!
-
PS: Pentru că a fost ziua mea, vă ofer tuturor un cadou. Ta-da-dam. Comorile mele: Natalia și Maia!
PPS: Observați, vă rog, în prima poză, Natalia aprobă cu un gest al mâinii pupicul primit de la tati.
-
-
-
