Deoarece Rep.Moldova a devenit un stat totalitar, ostil libertăţilor umane, membrii şi simpatizanţii Hyde Park sunt nevoiţi să solicite azil politic. Suntem cetăţeni ai Republicii Moldova care au încercat să se implice în viaţa societăţii, să se exprime liber, în conformitate cu Constituţia – legea supremă a RM şi actele internaţionale în materie de drepturi ale omului, ratificate de statul nostru. Dar am constatat că libertatea cuvîntului nu ne este asigurată de către stat, ba mai mult, faptul că ne întrunim public, că ne exprimăm deschis este motiv de persecuţii şi intimidări din partea forţelor de ordine, a instituţiilor statului. Libertatea de exprimare, dreptul la asociere şi libertatea întrunirilor ne sunt contestate de forţele de ordine ale statului, sprijinite masiv de sistemul judiciar, ambele fiind aservite partidului de guvernământ. Cetăţenii asociaţi sunt prigoniţi pentru că îndrăznesc să-şi manifeste deschis protestul faţă de lipsa de drepturi, de abuzurile autorităţilor. Noi, membrii şi simpatizanţii Asociaţiei Civice Hyde Park, deja de câţiva ani suportăm hărţuiala organelor de forţă, care ne-au supus repetat aresturilor, amendărilor şi chiar privărilor de liberate ilegale. Primele manifestări ale cenzurii au apărut în anul 2003, cînd unii vorbitori de la emisiunea radiofonică de liberă exprimare Hyde Park au fost interogaţi şi intimidaţi de angajaţii Serviciului de Informaţii şi Securitate, iar moderatorul emisiunii, Oleg Brega, a fost audiat la Procuratura Chişinău. În iunie 2003 emisiunea a fost închisă, la presiunea Consiliului Coordonator al Audiovizualului. Tot atunci 88 de ascultători şi vorbitori din Hyde Park au fondat împreună cu autorul programului nocturn ONG Hyde Park. Organizaţia s-a impus repede ca reprezentant activ al societăţii civile, a ajuns membru în Consiliul Naţional al ONG-urilor, delegate de celelalte asociaţii din domeniul drepturilor omului. Dar pentru că vocea noastră a devenit puternică şi obişnuiam să criticăm autorităţile, intimidările şi persecuţiile au continuat: primăria refuza să ne autorizeze jumătate din întrunirile publice pe care le preconizam, sau, chiar dacă ni se elibera autorizaţie sau obţineam legalizarea în instanţa de judecată, deseori poliţia intervenea să suprime acţiunile şi organizatorii erau duşi la comisariat, apoi în instanţele de judecată. Pe 30 august 2006 chiar 9 din 11 participanţi la miting au fost arestaţi şi ţinuţi în izolatoare pînă la 1 septembrie, în condiţii inumane şi degradante. Am expediat la CEDO mai multe dosare, în care sunt expuse cazuri de încălcare a drepturilor omului, care urmează să fie examinate în lunile următoare (6 dosare din 9 au fost comunicate guvernului şi se aşteaptă comentariile reprezentantului guvernamental pînă la 31 iulie 2008). Dar în consecinţă, statul şi-a intensificat represaliile asupra noastră, fiind intimidaţi de angajaţi ai MAI şi SIS, care ne înscenează tot felul de provocări, în baza cărora ne sunt fabricate dosare de judecată. Numai în anul trecut am fost reţinuţi de 13 ori, deci mai des decît lunar! Iar anul acesta, cu toate că mitingurile ne-au fost autorizate de noua administraţie locală, poliţia ne-a interzis drepturi fundamentale reţinînd oameni din stradă fără nici un motiv legal, fapt confirmat de hotărîrile de judecată ulterioară care ne-au fost favorabile. Astfel, chiar pe 11 mai, cînd marcam 8 ani de la adoptarea legii despre accesul la informaţie, 5 ani de la fondarea Hyde Park-ului şi intenţionam să organizăm un miting de promovare a libertăţii cuvîntului, în paralel cu desfăşurarea publică, transparentă a adunării generale a asociaţiei, pentru că preşedintele organizaţiei Ghenadie Brega a fost arestat în ajun, am decis să suspendăm toate acţiunile stradale, ca să ne protejăm de intervenţiile ilegale şi provocatoare ale forţelor de ordine. Acum un an, în condiţii similare, am decis să dizolvăm oficial organizaţia, care era înregistrată la Ministerul Justiţiei şi era hărţuită sistematic de MJ, Procuratură şi Inspectoratele Fiscale. Acum activăm ca asociaţie neformală, independentă, dar din cauza hărţuielilor numărul membrilor a scăzut de la peste o sută la 17. Însă nici aşa nu mai putem activa, ne simţim ameninţaţi de stat, nu avem siguranţa zilei de mâine şi nu avem posibilitatea să luptăm pentru drepturile noastre. Cu majoritate de voturi, la adunarea generală Hyde Park din 11 mai 2008, am decis să solicităm de la ţările democratice azil politic, unde am avea posibilitatea să continuăm lupta pentru drepturile noastre, având siguranţa că nu vom fi nimiciţi fizic sau întemniţaţi cu toţii de statul totalitar Republica Moldova, care ne obligă să închidem gura sau să ne refugiem în străinătate. Rugăm Ambasada Republicii Cehe să examineze cererea noastră de azil, să ne informeze despre procedurile necesare obţinerii de viză şi a statutului de refugiat politic în Cehia. 20 mai 2008 Oleg Brega, preşedinte 2003-2006 - tel. 069350894 Ghenadie Brega, preşedinte 2006-2008 - tel. 069801212 Parascovia Topada, preşedinte din 11.05.2008 - tel. 069813106