Din sufletu-mi mărgăritare-adună,
Împarte-le cui vrei, pe unde vrei,
Cînd soarele cu luna se cunună,
Cînd ochii nedormiţi devin mai grei.
Să faci din ele salbă nestemată,
Sau să le-ngropi crezînd că vor da roade.
Să nu-mi laşi amintirea-abandonată
Prin puncte, virgule şi acolade!
Din sufletu-mi răpeşte ce pofteşti,
Depozitează-le adînc în tine
Şi fără bănuieli avocăţeşti
Dezgroapă-o pasăre dintre ruine.
Le ia pe toate, toate cîte vezi,
Dar lasă-mi numai o îmbrăţişare
Pentru tăcutele după-amiezi
Cu mii de slove dulci şi acrişoare.
Tagged: îmbrăţişare, mărgăritare, suflet, vise
