"Nici una din suferinţele copilăriei mele n-a fost atât de chinuitoare ca intensitatea sfâşietoare a acestei iubiri care pretindea mereu de la mine ceva ce nu eram în stare să ofer. Ceea ce pretindea mama era mai mult decât intenţia mea de a fi un copil bine educat, de a creşte şi a prospera sub îngrijirea ei. Simţeam că aştepta de la mine să întruchipez ceva ce nu se limita să fie doar un clişeu al fiului reuşit, perfect educat, care-şi iubea mama în mod necondiţionat. În concepţia ei, ar fi trebuit să reprezint ceva ce îi lipsea ei însăşi. Eram o unealtă, o armă în mâna ei, o armă împotriva pustiului din ea - poate presimţirea nebuloasă a destinului ei, a cărui stringenţă nu voia s-o accepte."
Şi numai pentru fragmente ca acesta e o imensă plăcere, secretă & incomodă, a-l citi pe Gregor von Rezzori - Zăpezile de altădată (Blumen im Schnee), traducerea (foarte inspirată, caldă) Sanda Munteanu, ed. Humanitas, 2012. Încă o dată e dovedit că există cărţi de memorii ce întrec romanele unor nume răsunătoare ale literaturii.