La data de 2 martie 2013, voluntarii Asociaţiei „Tineri pentru dreptul la viaţă” (TDV) vor merge în s. Mireşti, r. Hânceşti, unde vor organiza ateliere de creaţie pentru copii din clasele primare şi părinţii lor şi vor oferi cadouri donate de prietenii TDV. Aceasta este una din activităţile de caritate organizate sub genericul „Adoptă un sat” planificate de TDV pentru 2013.
De mai mulţi ani TDV a realizat necesitatea de a promova spiritul de voluntariat şi implicare socială nu doar în capitală dar şi în comunităţile din teritoriu. Din 2010, pentru a asigura durabilitate acestor idei, TDV a început să susţină mai multe familii din s. Mireşti, ca ulteriror, cu sprijinul asistentului social şi a primării din sat, să desfăşoare activităţi regulate de caritate, voluntariat şi instruire.
Scopul programului de voluntariat al TDV este de a consolida familiile social vulnerabile şi de a ajuta părinţii aflaţi în situaţie financiară şi materială precară să-şi crească copiii acasă.
Anul acesta TDV a hotărât să sărbătorească sosirea primăverii alături de copii şi părinţii din Mireşti. Astfel, voluntarii TDV vor organiza o serie de ateliere în cadrul cărora copii din clasele I şi a II, alături de părinţi, vor învăţa prin joc despre sănătate, vor confecţiona mărţişoare, cărţi poştale şi flori de origami. În acelaşi timp copiii vor avea posibilitate să comunice prieteneşte şi să creeze un spirit de echipă împreună cu părinţii săi.
La fel, Asociaţia „Tineri pentru dreptul la viaţă” va distribui copiilor şi familiilor implicate în activitate pachete cu produse alimentare, haine şi jucării care au fost donate de prietenii TDV.
Acţiunea de caritate de la Mireşti din 2 martie este doar prima din seria unor acţiuni care vor fi desfăşurate de TDV şi Coaliţia Voluntariat pe parcursul anului. Următoarele activităţi vor avea loc în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului ediţia a VII-a, 2013.
Persoana de contact
Cristina Dolgher, Manager de proiecte TDV
Veronica Harea, Coordonator TDV
Asociaţia ”Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV)
Secretariatul Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat
Tel: + 373 22 567 551; + 373 79 45 00 27
E-mail: tdv_secretariat@yahoo.com
Pagina web: www.cnv.md / tdvmoldova.wordpress.com
Filed under: Activităţi de voluntariat Tagged: Caritate, Coaliţia Voluntariat, sosirea primăverii, tdv, Tinerii pentru dreptul la viaţă