Ce este homosexualitatea? Numeroasele dezbateri care au apărut în societatea noastră cu privire la minorităţile sexuale necesită anumite explicaţii care ar aduce lumină în esenţa în noile problemele cu care a început să se confrunte Republica Moldova în urma invadării spaţiului nostru de către unele pseudo-valori ai instituţiilor europene. Înainte de toate, ar fi bine să precizăm diferenţa dintre noţiunile de „gay” şi „homosexual”. Dacă obişnuita noţiune de „homosexual” desemnează un tip de deviere comportamentală, noţiune gay este una de ordin socio-politic, la care ne vom referi ceva mai târziu. În general, nu există o explicaţie unică pentru devianţele umane, dat fiind complexitatea naturii umane. Furturile, omorurile, perversiunile, minciunele – toate reprezintă carenţe ale firii umane şi fiecare reprezintă un caz aparte, iar pentru identificarea cauzelor exacte care au provocat un comportament sau altul este nevoie de studiat aprofundat toate aspectele legate de viaţa unui individ. Iniţial s-a încercat explicarea genetică ai defectelor umane. Astfel cunoscutul psiholog şi criminalist Cesare Lombroso a înaintat teoria predispoziţiei genetice pentru crime, ceea ce a justificat înfierarea criminalilor, inclusiv a homosexualilor, justificând în acest fel comportamentul inuman faţă de cei condamnaţi. Este bine să reţinem acest aspect, care mai târziu ne va ajuta să înţelegem esenţa mişcărilor gay. Odată ce individului este predispus în mod natural spre devianţă, reabilitarea acestuia este imposibilă. De aici şi concluzia că criminalul trebuie izolat, sau în cel mai rău caz lichidat, aşa cum s-a întâmplat deseori şi cu cei‚ învinuiţi în pederastie. Paradoxal, dar continuatorii acestei teorii sunt anume activiştii gay, care neagă cu vehemenţă posibilitatea reabilitării homosexualilor, declarând că soarta acestora este pecetluită pentru totdeauna, iar statul este obligat să se conformeze devianţelor lor. Toate acestea se întâmplă în pofida faptului că nu există nici o explicaţie de ordin ştiinţific care ar putea demonstra că fenomenul homosexualităţii este unul natural. În acelaşi timp, există numeroase cazuri studiate de sociologi, psihologi şi psihoterapeuţi care evidenţiază anumite elemente comune care ar putea fi numite drept factori determinativi ai apariţiei comportamentului homosexual. Pentru a explica geneza devierilor sexuale, ar fi bine să precizăm diferenţa dintre conceptul „sex” şi „gen”. Dacă sexul este o categorie biologică, determinată indiscutabil, de procesele biologice fireşti, atunci „genul” este o categorie socială, identitatea pe care individul o însuşeşte în perioada de formare a propriului „eu”. Desigur, fiecare din noi se naşte fie bărbat, fie femeie, dar modul în care copilul se începe să se identifice, să-şi însuşească un anumit rol social, depinde de procesul de creştere şi formare. Factori care ar putea perturba această dezvoltare normală a copilului sunt multipli. Acestea ar putea fi de ordin social: familie dezorganizată, lipsa tatălui ca model, conflict sau aversiune faţă de părintele de acelaşi sex, dependenţa excesivă faţă de părinţi, şi de ordin psihologic: şoc survenit în urma unui viol, complexul inferiorităţii, egocentrismul etc. Homosexualismul apare în acest fel ca incapacitatea bărbatului de a identifica propria masculinitate. Atracţia faţă de alţi persoanele de acelaşi sex este explicată de către psihoterapeuţi drept încercarea de a regăsi în alţii masculinitatea de care duc lipsă. Aceştia însă sunt condamnaţi să rămână nesatisfăcuţi: homosexualul caută un „bărbat adevărat”, iar bărbaţii adevăraţi sunt interesaţi decât de femei, acesta fiind nevoit să se rezume la semenii săi. Poate fi tratat homosexualismul? Existenţa unor rezultate practice au demonstrat că comportamentul homosexual poate fi supus unui tratament. Un astfel de tratament are loc pe cale terapeutică, apelându-se uneori şi la tratament medical atunci când este nevoie de a înlătura anumite defecte ale organismului care provoacă complexe psihologice. Psihologul Carl Rogers propune un model psihoanalitic de tratare a homosexualismului. Metoda constă în redescoperirea caracteristicilor masculine şi conştientizarea de către pacient că atracţiile faţă de persoanele de acelaşi gen nu sunt decât nişte proiecţii ai modelului idealizat al masculinităţii. Odată ce pacientul învaţă să descifreze trăirile care se ascund în spatele fanteziilor sale, el va începe să le înţeleagă şi să le domine, restaurând masculinitatea pierdută şi comportamentul sexual firesc. În mare parte, procentajul persoanelor homosexuale se află în legătură strânsă cu capacitatea comunităţii de a oferi posibilitatea copilului să se identifice cu modelul masculin (în cazul băieţilor) şi feminin (în cazul fetelor). Problema culturii contemporane constă în definirea destul de vagă a ceea ce este „masculin” şi ceea ce este „feminin” ceea ce şi duce la creşterea numărului de devianţe sexuale. În culturile primitive, spre exemplu, băieţii deveneau bărbaţi în urma unor rituri de trecere care defineau exact hotarul dintre copil (ca persoană asexuată) şi bărbat. În prezent, „egalitatea” dintre sexe încearcă tot mai mult să şteargă aceste diferenţe, ceea ce înseamnă deseori feminizarea bărbaţilor şi masculinizarea femeilor. Acest fenomen degenerează într-o criză socio-culturală care provoacă numeroase disfuncţionalităţi şi probleme în sistemul social generate de o îndepărtarea de stereotipurile tradiţionale legate de diferenţele şi relaţiile dintre gene. Cine sunt gay? Întorcându-ne la noţiunea de „gay” am vrea să amintim că aceasta reprezintă o noţiune exclusiv politică şi trebuie privită absolut separat de noţiunea de „homosexual”. Mişcarea „gay” este una eminamente ideologică, având drept scop impunerea majorităţii populaţiei unui set de concepte politice. Gay-ii, în general, sunt identificaţi ca o mişcarea de stânga, iar caracteristicile esenţiale al unei ideologii de stânga ar putea fi reduse la permanenta stare de luptă revoluţionară al unui „grup subjugat” împotriva altui „grup dominant”, luptă care în pofida faptului că este una imaginară, are efecte chiar foarte reale şi periculoase. A se observa că scopul final al gay-ilor nu constă în „recunoaşterea” (noţiune destul de abstractă şi vagă) de către societate, ci obţinerea unor privilegii juridice care i-ar conferi un statut de „grup privilegiat”, prin terorizarea permanentă a majorităţii, învinuită în permanenţă de „intoleranţă”. În acest fel, „toleranţa” devine un argument în impunerea unui dictat al minorităţii, deseori absurd, dar destul de periculos. Ce obiective politice urmăresc gay-ii? De obicei, primul pas constă în impunerea unei legi „anti-discriminare” care este urmată de formarea unei instituţii asemănătoare cu inchiziţia medievală, care are drept scop monitorizarea „indivizilor şi instituţiilor cu gândire incorectă” (comisii parlamentare, consilii anti-discriminare etc.). Se aplică cenzura asupra mass-mediei, educaţiei, culturii etc. Al doilea pas constă în legalizarea cuplurilor homosexuale, care iniţial au drepturi diferite decât familiile tradiţionale. Al treilea pas constă în egalarea în drepturi ai cuplurilor homosexuale cu familiile tradiţionale şi obţinerea drepturilor de adopţie a copiilor. În aceste condiţii, statul îşi pierde rolul de garant al continuităţii poporului pe care îl reprezintă, deoarece nu mai are dreptul să protejeze familia tradiţională, care încetează să mai fie o „celulă ai societăţii”. În sfera politicilor sociale situaţia devine catastrofală. Pe lângă familiile normale, statul este obligat să finanţeze cuplurile homosexuale, oferindu-le chiar drepturi privilegiate. Tratabilitatea homosexualismului este vehement negată de către partizanii mişcării gay, în pofida lipsei unui suport ştiinţific. Acest fapt poate fi lesne explicat: odată ce homosexualul nu poate fi tratat, el are o singură cale în viaţă - servirea intereselor politice ale mişcării gay, care extrage dividente în urma stărilor de tensiune şi conflict din societate provocate în mod intenţionat. Nu este secret, că homosexualii au tendinţa de a forma caste închise. Astfel, în Suedia există „asociaţii ai poliţiştilor gay”, „asociaţiile profesorilor gay”, „asociaţiile muncitorilor gay”, prin intermediul cărora se efectuează activitatea de lobby în favoarea propriei comunităţi. Se vorbeşte foarte mult de pericolul moral şi epidemiologic al homosexualilor, dar deseori se trece cu tăcerea pericolele politice şi economice cu care vine comunitatea gay în orice societate. Principala lor armă a gay-lor este victimizarea, cea mai eficientă soluţie pentru combaterea lor constă în de deconspirarea activităţii de lobby la nivel naţional şi internaţional. La nivel global, mişcarea gay este estul de puternică şi bine organizată, având suportul unor organisme şi instituţii internaţionale, oamenilor de afaceri şi mass-media, cu ajutorul cărora supune presiunilor guvernele statelor naţionale determinând luarea unor decizii în favoarea grupărilor obscure care stau în spatele fiecărei celule – ONG „apărătoare al drepturilor homosexualilor”. Pentru a preveni căderea statului în plasele periculoase ale dictatului, statul trebuie să distrugă din faşă orice încercări de crea astfel de „celule cancerigene”, în cazul Moldovei, scoaterea în afara legii ai centrului de informare „Gender-Doc”.