Îmi place uneori să mă joc cu nervii oamenilor pe care îi iubesc. Îi trag lent cu un cîrlig imaginar de la locul unde stau în somnolență, îi prind în palme și îi rotesc lent printre degete. Pe urmă îi pun la loc și urmăresc efectele secundare. E un fel de test al iubirii. Dacă rabdă capriciul meu e de bine…dacă nu căutăm alți oameni.
Oamenilor care mă iubesc cronic le fac asta cînd am nevoie de căldură. E un soi de cerșit. Le înșir nervii în palmele mele, îi stropesc cu lacrimi și aștept îmbrățișări. Și ei mi le oferă. Pentru că la ei deja e cronic.
În restul timpului sunt cumințică. Mă supăr des. Strig tare. Dar îmi trece rapid totul. Uneori mă și rușinez să recunosc că am redevenit pacifistă. Pacifistă cu cercei în urechi împletiți din nervi străini.
