Jamie Foxx își joacă în Django Unchained cel mai secundar rol principal din carieră! Nu din alt motiv a luat Christoph Waltz Oscarul pentru principalul rol... secundar. Toate celelalte roluri secundare din Django sunt mai... „principale” decât contribuția lui Foxx (cu doi x, m-ai înțeles?). Până și cele episodice, ale personajelor introduse către finalul filmului (vezi copleșitorul Samuel L. Jackson), îl eclipsează pe amuțitul Foxx (cu doi x!). Jamie Foxx trece prin rol, absent și cu o nedumerire nătângă pe chip, ca rața pe luciul apei. Personal, n-am văzut nici un film cu el - nu aveam cunoștință de existența actorului!, până la Django - și nici n-o să mă înghesui să văd altul în grabă. Nu contest, J.F. o fi sclipitor în peliculele cu polițiști și găști de cartier sau în comediile fără haz (asezonate cu înjurături despre your hairy black ass & gaguri grosolane), tot de cartier.
Christoph Waltz „duce” în cârcă, de fapt, tot filmul lui Tarantino, se achită fără cusur de propriul rol și, cumva, smucind de fire nevăzute, îl manipulează, ca pe o marionetă leșinată, și pe Jamie Foxx (cu doi x). Un Oscar de două ori meritat, deci. Dacă, potrivit scenariului, Waltz/dr. Schultz n-ar fi avut „bunul simț” să dispară din cadru cu puțin mai înainte de The End, ar fi existat pericolul ca spectatorii să fi uitat că actorul Foxx a populat un colț al ecranului preț de trei ceasuri.Îmi amintesc că am asistat la un meci „aranjat” al echipei Ineului, pe vremea când aceasta se lăfăia printre primele cinci ale Diviziei B. Jucase cu UTA. Lucrurile luaseră, însă, o turnură stânjenitoare. Echipa locală marcase, pot jura că din greșeală, vreo trei goluri în poarta adversă! Și conducea. Meciul era pe terminate, iar „ai noștri” se aruncau ca niște porumbei otrăviți prin careu, la fiecare șut utist înspre poartă, doar-doar intră mingea aia unde „trebuia”... Ei, cam așa au procedat și carismaticii parteneri de ecran ai viteazului Django. Au încercat să facă blatul. Totuși harul înnăscut și carisma sunt cam greu de strunit pe termen lung. Nu te poți autominimaliza la nesfârșit, fie și pentru o cauză bună, doar ca să scoți eroul dintr-unul care nu are stofă pentru asta. Aviz socialismelor.