Mihai Ghimpu a fost prins că umblă cu o mașină cu numere false. Aș zice că nu-i o problemă ca cel mai cinstit politician din Moldova să umble cu numere false, pentru că legea nu e pentru oameni cinstiți, care și așa nu fac nimic rău.

Dar explicația lui, în stilul: „- Sunt niște lucruri pe care eu nu le pot explica. – De ce? – Dacă-ți spun, va trebui să te ucid…”, faptul că el se compară cu atașatul militar, și mai nu știu cu cine, nu dă bine deloc. Reiese că timofti și filat sunt ultimii idioți odată ce circulă cu o mașină cu numere speciale, așa cum le permite legea.

Pe de altă parte, nu-l acuz. Poate mai sunt naivi sau proști care continuă să creadă în acest individ, și pentru acești oameni se merită de luptat, chiar cu prețul de a părea idiot pentru ceilalți oameni.