Dragi prieteni, nu fiți naivi! Vă rog din suflet. Putem spune cu certitudine că și AIE2 și-a dat obștescul sfârșit. Filat a fost foarte hotărât, a vorbit răspicat, iar lucrurile sunt clare. El și partidul de buzunar al dânsului au ieșit oficial din AIE2. Căci am văzut foarte multă lume pe facebook nedumerită și optimistă, care crede că Filat se retrage din Acord, din algoritm, dar asta nu înseamnă moartea Alianței. Ba da. Anume asta înseamnă “retragerea domnului Filat din Acord”! Cu alte cuvinte, prim ministrul s-a spălat pe mâini în fața tuturor, a declarat moartă Alianța și a explicat că trebuie să ne așezăm la masa un nor noi tratative: așa nu se poate, țara este în mâinile unui om, omul este rău, trebuie să facem, să dregem… Știm foarte bine ce înseamnă negocierile la moldoveni, noi împărțeli, noi algoritmi și, de ce nu, noi parteneri.
-
Dar să nu mergem prea mult înainte. Căci Moldova nu moare și nici nu se salvează după pieirea AIE. Oamenii vor merge în continuare la scârbici, cetățenii vor forma cozi noi la pașapoarte românești, economia va sta tot la fundul prăpastiei și va săpa la fel de conștiincioasă ca să aibă unde cădea în continuare. Nimic nou sub soare! Ce avem de câștigat noi, cetățenii, din chelfăneala lor politică? Nimic. Căci știm foarte bine, schimbarea domniei, bucuria prostimii. Să ne fie clar: asistăm la o clasică luptă pentru putere. Nici nu merită să luăm în seamă gargara domnului Filat, explicațiile analiștilor plătiți de fiecare partid în parte. La fel cum nu avem de ce să fim șocați de reacțiile sau lipsele de reacții ale celorlalți politicieni, Lupu, Plahotniuc, Timofti. Pe toți acești domni îi doare la locul moale de valori, de democrație, de economie. Ei vor putere, cât mai multă și cât mai repede.
-
Să se ducă naibii și Filat, și Plahotniuc, și Lupu, și Ghimpu, și Voronin. Toți acești mari politicieni, de fapt niște nulități ordinare, au dus țara de râpă. Acești oameni sunt în stare să-și vândă mama, tata, copilul și tot ce văd cu ochii pentru încă o tură de dragoste cu o amantă foarte senzuală: PUTEREA. AIE a murit nu astăzi, această structură politică a fost moartă de la început. Și asta pentru că a fost clădită pe corupție, minciună. Corupția s-a manifestat prin aşa-numitul algoritm. Ca să înţeleagă şi mătuşa mea de la ţară, algoritmul este un eufemism al târguielii, al tocmirii, al cumpărării și vânzării posturilor. Oamenii aceştia au început să-şi împartă “conform algoritmului” toate funcţiile din ţară. În Moldova nu poţi să fii director de şcoală, de spital, şef de raion, şeful clasei, al grupei pregătitoare dacă nu faci parte dintr-un partid, iar partidul nu girează pentru tine în algoritm. O mizerie ordinară. Au corupt cu algoritmul acesta tot, tot, tot. Cât de minciuna sfruntată, aceasta a fost chiar la începutul începuturilor, când ne spuneau: algoritmul nu există… Noi ne bazăm pe valori, pe noi ne interesează democraţia, rahat cu perje! Pe voi vă interesează PUTEREA, BANII, INFLUENŢA.
-
Atâta ipocrizie nu am văzut demult. Filat, se erijează într-un fel de salvator al neamului, dă alarma, susţine că statul de drept, democraţia este în pericol, că vrea renegocieri, noi tratative, noi acorduri. O iniţiativă lăudabilă, dar cât de reală? Sunt foarte curios, cine a sunat la Moldova 1 ca să-i forţeze să dea tot discursul său edificator? Cum este posibil ca o televiziune naţională să nu dea conferinţa de presă în direct, dar la scurt timp această să apară totuşi înregistrată? Comentariul celor de la Moldova 1 este cusut cu aţă albă. Cică nu au avut posibilităţi tehnice! Prostii! Pentru asta ar trebui să-şi dea demisia toţi, în corpore. Nişte puşti, cu ajutorul unor cămeruţe şi prin internet, vorbesc de privesc.eu, reuşesc să facă ceea ce nu reuşeşte un mamut cu mii de angajaţi? Ce prostie! Cine să creadă una ca asta? Doi, de ce a fost nevoie ca Moldova 1 să dea tot discursul primului ministru? De ce? Este o chestie atât de importantă pentru ţară? A fost o declaraţie de război? Moldova intră în Uniunea Europeană? Nu. În plus, de ce până acum nu au fost difuzate cap coadă toate conferinţele domnului Filat? Mare mizerie! Dacă domnul Filat vrea schimbare, îi sugerez eu una: să schimbe ţara! Poate să plece din ţară, dar să-l însoţească şi ceilalţi “prieteni”, Ghimpu, Lupu, Plahotniuc, Voronin. Să plece toţi! De ce să plecăm noi? Găsim pe cine să votăm. Nu sunt ei salvatorii neamului moldovenesc!