Există două căi. Una grea și alta, evident, ușoară. Ambele’s sută la sută pi dijeaba. Nu vă mint. Calea mea a fost grea. Durează mai mult până când te alegi cu un iPăd și trebuie să dai mult din coate, să pui neuronu’ la treabă. Iată pașii. Mai întâi trebuie să vrei să te faci jurnalist. Te duci la facultate. Durează patru ani până îți dai seamă că nu înveți nici dracu la “școala” aia. Dacă ești băiet ce ştie să se orienteze rapid, pui mâna și îți cauți o redacție în care să prinzi meserie cât eşti încă pe băncile universității, ci nu la absolvire. Dacă reușești să te ții de muncă, de carieră, ajungi într-un final să muncești într-o instituție serioasă. Asta după vreo alți 2 ani de la terminarea studiilor. Din fericire, nu te vinză politicienilor, nu devii killer mediatic. Adică nu faci decât muncă de jurnalist sadea. Scrii, editezi, dai în cap cu verbul. Te mai și filmezi în reportajele tale, în caz că ești la televiziune. Într-o bună zi, câteva reportaje ajung la un concurs. Nu-ți faci prea multe iluzii. Ești un jurnalist dintr-o sută de mii, într-o ţară străină. Care sunt șansele ca anume tu să ieşi câștigător? Şi totuşi reuşeşti. Ajungi printre primii 3, de fapt pe locul doi. Într-o zi ești chemat la premiere. Te înfățișezi și ți se pune în mână o diplomă și un iPăd. Așadar, ai de aşteptat cam 10 ani, frațioare.
-
Calea facilă! Ești jurnalist sau blogger. Nici tu nu știi exact ce. Cert este că jurnalismul este dificil. Chiar trebuie să dai știri, reportaje în fiecare zi? Chiar trebuie să muncești mult? Da. Atunci nu știi dacă este de tine. Refuzi. Preferi să fii liber şi… blogger. Dar aici apare o problemă, una serioasă: cu ce să umpli frigiderul? Răspunsul vine de la sine, eşti blogger de cur’te, dar susţii în continuare că eşti unul independent. În fine. Când ai nevoie de ceva, ceri. Totul depinde de caprizurile șăfului din acel moment. Vrei tare mult o tabletă? Dar nu una simplă. Doreşti un iPăd. Deci ceri! Dorința ţi-e îndeplinită. Recunoşti public că ai luat iPăd-ul, dar nu vezi nicio problemă în asta. Mai mult, te consideri blogger corect, independent, fără cusur. Fiind un lup moralist, asta îţi permite să-i arăţi cu dejtul pe alţii. Şi te exprimi în termeni duri, doar eşti curat şi crezi că îţi permiţi. Toată şmecheria cu cerutul şi primitul îţi poate lua de la un an până la doi. Depinde pe lângă ce şef te guduri.
-
Voi ce alegeți? Calea grea, pe care dacă mergeți habar nu aveți unde o să fiți peste 10 ani? Calea grea o să-ți roadă coatele de la atâta muncă, neuronii de la mult stres și buricele dejtelor de la scrisul pe calculator. Și, al naibii treabă, nu ești sigur dacă până la urmă te căpătuiești cu iPăd-ul visat. Calea ușoară este cam pentru toată lumea. Oricine poate întinde mâna și cerși! Eu nu vă spun ce să faceți. Nu știu cât de multă voință și chef de muncă aveți. Alegeți voi dacă mergeți la întins mâna sau la muncă. Atât o să vă zic. Ieri, în timpul ceremoniei de înmânare a premiilor “Reporter European 2012″ am primit o tabletă. Mai exact, mi s-a pus în mână o diploma și minunata invenție a răposatului Jobs. Tableta este pe masă, lângă calculatorul pe care scriu acest articol. Sunt mulțumit. Sunt sigur că nu ai voie să iei un iPăd de la un politician, dacă vrei să scrii liber, fără constrâgenri. Dacă te mai și lauzi cu asta, după mine, ești pierdut. Am spus toate cele de mai sus pentru că, din punctul meu de vedere, un blogger, care ajunge să fie citit, este cumva un reper. Chiar dacă nu credeţi în asta, el influenţează masele. De ce să inoculeze ideea că a cerşi este ok, cool şi nu reprezintă deloc o decădere morală? E profund greşit!
-
PS: Ca să câştigi un iPăd pi dijeaba, poţi fi şi blogger. Aşa că, la muncă!