În funcție de atitudinea față de societate moldovenii sunt de două feluri: cei cu mioara’n suflet și cei realiști. Realiștii realizează că Moldova pe care o iubesc a ajuns aproape de nivelul unei cocine pline de glod și… cu mulți “porci”. Iar când zic “glod” vorbesc atât la figurat, cât și la propriu. Moldova, inclusiv Chişinăul, înoată acum într-un ocean de noroi cleios. “Glodul” figurat îl întâlnim când suntem OBLIGAȚI să dăm şpagă porcilor din spitale, şcoli, grădiniţe, vămi, poliţie. Ne suge această mlaștina, ne îneacă sufletele, simțim că nu mai putem respira. Și atunci există o singură soluție: să ne implicăm. Unii moldoveni realiști se apucă de blogging, alții doar de comentat pe bloguri. Unii participă la tot felul de acțiuni sau proteste ale organizațiilor non profit. Alții se revoltă la adunările de părinți pe la școli, grădinițe. Există unii care îi filmează pe nesimțiții din trafic, pe cei din instituțiile statului. Alții trimit tot felul de socilitări televiziunilor, ziarelor în care mai cred. Aceeași moldoveni realiști se vor adresa și instituțiilor de drept, funcționarilor, primăriilor și-i vor da în gât pe cei care parchează și aruncă gunoiul aiurea sau își bat nevestele, copiii. Să nu vă faceți iluzii. Moldovenii realiști sunt foarte puțini.

-

Acum să vorbim de moldovenii cu mioara’n suflet. Îi putem alinta, mioriticii. Să încep cu ce mă șochează la ei. Chit că stau în glod până la gât, chit că sunt aproape rupți într-un loc, chit că se îmbulzesc ca animalele din abatoare în rutiere jegoase, chit că politicienii fură de rup, iar funcționarii mari și mici le jupoaie ultima piele, totul e bine, EI SE MÂNDRESC CU MOLDOVA! Ok, te poți mândri cu natura frumoasă, pădurile verzi sau ruginii dar asta nu trebuie să te încurce să vezi glodul, corupția, lehamitea, nepăsarea ubicuă. Fii realist. Codrii frumoși, plozii angelici, femeile subțirele, câmpurile mănoase, soarele și luna, piciorul de plai, gura de rai, toate acestea nu ți se datorează, mioriticule! De ce să te fălești atât de mult cu ceea ce ți-a dat Dumnezeu de-a gata? Trebuie să fii mândru când reușești să faci drumuri netezi peste dealurile mănoase. Trebui să te fălești când plozii frumoși ajung tineri studioși, dar nu învață să fumeze și să bea de la 6 ani. Trebuie să ai orgoliu numai și numai când țara nu este cea mai săracă din Europa! Altfel, TE FĂLEȘTI DEGEABA!

-

Este ca și cum prizonierilor din Auschwitz nu le-ar fi păsat că stau în barăci mizerabile, nu i-ar fi deranjat camerele de gazare, ci i-ar fi interesat doar dealurile mănoase din jurul lagărului și soarele frumos de primăvară. MOLDOVIOARA ESTE CA UN LAGĂR DE EXTERMINARE! Populația îmbătrânește, se împuținează, moare și… fuge la prima ocazie. Călăii sunt cei care calcă peste cadavre ca să ajungă la putere, la bani. Îi vedem în fiecare zi la televizor. Totuși, mioriticii cred cu tărie că locuiesc în cea mai civilizată, bogată, neasemuită țară din Europa, de parcă ar fi prizonierii unui program robot ca în Matrix, doar că se numește Moldovix. Mioriticilor captivi în Moldovix li se rulează un film în cap, un film de tipul “Este dimineața din nou în Moldovix”. Din punctul mioriticilor de vedere în calitate de patriot nu ai voie să spui că în Moldova drumurile au gropi, se bea de se usucă, se fură ca în codrii verzi și frumoși. La primele vorbe despre realitatea crudă sar să-ți reproșeze că TU NU VEZI FRUMUSEȚEA MOLDOVIOAREI ȘI ȘTII DOAR SĂ CRITICI. Să o compari cu Auschwitz-ul este, OHOHOOOO, o blasfemie soră cu ticăloșia. Pentru astfel de cuvinte aș fi lăsat fără cetățenie, dacă era voia lor. Ei bine, până în acest moment moldovenii cu miorița’n suflet îmi păreau cumva simpatici în naivitatea lor.

-

Doar că mioriticii nu pot trăi liniștiți când știu că lângă ei există alții care văd lucrurile cum sunt. Așa că încep un fel de activitate febrilă. Postează pe forumuri, chiar își fac bloguri, încep să simpatizeze și mai mult cu călăii. E un fel de mecanism de apărare: renegi, lupți cu adevărul și trăiești într-o poveste pe care ți-ai creat-o. Așa e mai simplu. Dacă stăteau cu ochelarii de cal pe nas, dacă admirau frumusețea cerului din glodul până la genunchi îmi era milă și atât. Însă, din momentul în care au început să-mi pună pumnul în gură mi-a ajuns funia la par și simt o aversiune crescândă față de mioritici. Mai mult, îi consider toxici, chiar periculoși: în loc să se trezească la realitate, ei vor să ne ducă în visele lor naive. Au ajuns absurzi de tot. Nu ai voie să spui nimic despre nimic. Sunt în stare să treacă cu vederea un omor, un furt din banii publici, craterele uriașe de pe drumuri, mizeria atotcuprinzătoare, corupția atotputernică, cumetrismul omniprezent doar să-i lași să viseze în continuare. Urmăream cu o curiozitate de antropolog reacția șoferului din Chișinău, care nu părea deloc deranjat de faptul că roata desprinsă dintr-un troleibuz i-a distrus mașina. Dimpotrivă, zâmbea împăcat cu soarta și când a fost întrebat ce crede despre cele întâmplate, a ridicat din umeri și a zis cuvintele care îl definesc pe mioritic: “Asta e!” Asta e, nu ai ce să faci, trebuie să ne acceptăm soarta, nu putem schimba nimic! Este tot ce poate spune un mioritic atunci când ciobanul politician, cel judecătorean sau polițian îl fură în draci, îl lasă cu curu’ gol! Apropo, să vedeți cât de nemulțumit era un rus din Chișinău de faptul că roata a provocat stricăciuni, că putea omorâ oameni, că el plătește biletul la troleibuz și: “unde-s banii?” Uite, asta mentalitate! Vreau să o văd și în moldoveni, dar nu se poate, “asta e!” Într-un final, mioriticilor, am două rugăminți: fie visați în continuare și nu vă mai băgați în sufletele noastre amărâte cu naivități prostești, fie vă treziți odată din Moldovix și observați Auschwitz-ul din jur!