Cum arată pentru o zi viața unui reporter la ProTv București? Care e programul său?

De regulă ajung pe la 9.00 la muncă. Plec la filmare pe la 10. Revin în redacţie, scriu textul reportajului. Apoi urmează editarea video. Într-un final materialul filmat va apărea pe post. Simplu? Nu, este o muncă uriaşă. Apropo, un începător o să creadă că cel mai complicat lucru în jurnalismul de televiziune este să concepi reportajul. Greşit, cel mai greu este să-l găseşti. Căci dacă ai talent şi ambiţie o să înveţi meserie. Flerul, însă, nu se poate învăţa.

-

Ai și un blog personal (cojocari.ro). Ce ne poți spune despre conținutul lui? Când l-ai început și cu ce scop?

Am deja 5 ani de blogging. Am început să scriu pe cojocari.ro când am realizat că nu prea mă interesează ce se întâmplă în Moldova. Doar cu ajutorul blogului mă puteam disciplina să urmăresc situaţia economică, dar şi social-politică de peste Prut. Aşa se face că blogul meu este ca o legătură cu ţara în care m-am născut şi de care, evident, mi-e dor.

-

Ce te deranjează cel mai mult în presa din România?

Mă deranjază lipsa de profesionalism. Până şi un reportaj de tip tabloid poţi să-l faci cu profesionalism. Mă deranjează când se minte!

-

Ce părere ai despre televiziunile de peste Prut?

Din păcate, deşi s-a investit masiv în televiziunile din Chişinău în ultima vreme, ele nu sunt tratate ca nişte afaceri şi sunt la cheremul unor politicieni, iar asta e o problemă. În rest, ProTv Chişinău rămâne în continuare de referinţă atunci când vorbim de ştiri.

-

Vei face doar știri? Te-ai gândit să faci entertainment? Ai avut vreo ofertă?

Orice jurnalist bun are oferte. Dar eu nu vreau să mă implic în divertisment. Îmi place enorm ce fac acum şi nu aş vrea să renunţ.

-

Te vezi vreodata revenind la Pro Tv Chișinău?

Niciodată nu spun niciodată.

-

Care e omul de televiziune pe care îl apreciezi?

Este mai complicat să vă dau un răspuns: începând cu Richard Quest, trecând pe la George Buhnici, mergând pe la Leonid Parfenov… sunt tare mulţi. Încerc să fur meserie de la fiecare.

-

Care ar fi defectul tău cel mai supărător pentru cei din jur?

Habar nu am. Sper să nu fie unul peste care să nu pot trece, în caz că-l observ şi eu.

-

Cât muncești asupra unui reportaj?

De regulă, se munceşte o zi, dacă este o ştire care “arde” atunci, dar se poate munci şi mai multe zile. Depinde de subiect. Acum am în pregătire mai multe reportaje, unele îşi aşteaptă rândul… uneori chiar şi câte o săptămână. Este bine să ai în tolba ta reportaje în pregătire, căci ştirile sunt ca un balaur flămând ce trebuie hrănit în permanenţă.

-

A fost vreun moment când ți-ai zis că renunți la TV?

Da, există astfel de momente. Are legătură în primul rând cu stresul inerent unei astfel de munci. Aş fi ipocrit să spun că nu am vrut să plec, să renunţ. Din fericire, vine destul de repede şi răsplata, care anulează tot stresul: îţi vezi munca la televizor. Apoi vezi oameni buni şi năpăstuiţi pe care i-ai ajutat, vezi oameni răi care au fost daţi în vileag şi ştii că nu munceşti degeaba. De fapt, asta este răsplata supremă.

-

De la cine ai primit cele mai multe critici care te-au ajutat unde ești acum?

Critici trebuie să primeşti în fiecare zi ca să evoluezi. Autosuficienţa este o cucoană tare şireată şi nu simţi când te fură, te crezi cel mai tare, iar drept rezultat te plafonezi. Accept orice critică şi mă bucur când învăţ câte ceva de la cei care îmi fac observaţii.

-

Recent ai câștigat un premiu. Despre ce este vorba?

Este vorba despre premiul al II-lea în cadrul concursului „Reporter European” ediţia 2012. La început am fost chiar fericit când am aflat că o ştire de-a mea a fost aleasă de juriu. „Trofeul” mi-a revenit pentru un material despre un şir de autostrăzi care ar trebui să traverseze România, dar din lipsă de fonduri totul rămâne un vis frumos.

-

Vitalie CojocariCum împarți meseria cu familia? Te critică soția pentru timpul oferit prea mult Pro-ului?

Din fericire pentru mine, soţia este şi ea un reporter de televiziune foarte bun şi înţelege riscurile meseriei. Acum că a apărut pe lume Natalia, fetiţa mea, încerc să-mi fac mai mult timp pentru familie. Sincer să vă spun, familia mea este tot ce am mai important pe lume, centrul universului meu.

-

Ce faci în timpul liber?

Citesc, blogăresc, fac sport, ies în parc cu Natalia. Din păcate am atât de puţin timp la dispoziţie, încât nu reuşesc să mă plictisesc.

-

Faci sport? Ce preferi?

Înainte alergam după minge, jucam fotbal. Astăzi prefer să fac mai mult sport de întreţinere, aşa că merg de cel puţin trei ori pe săptămână la sală.

-

Citești cărți? Care e ultima?

Acum citesc Portretul lui Dorian Gray, de Oscar Wilde. O minunăţie de carte. Din păcate, puţinul timp pe care îl am nu-mi permite să citesc cât mi-aş dori. Am avut o copilărie fericită tocmai datorită cărţilor. Eram un devorator de cărţi. Cred că asta m-a ajutat cel mai mult. Mai mult decât şcoala, liceul, facultatea.

-

Ai vreun dor? Care este el?

Desigur, mi-e dor de ţară, de părinţi, de fraţi. Din fericire, mi-l potolesc cu ajutorul noilor tehnologii. Vorbesc cu ai mei prin mesageria instant pe internet şi parcă sunt acasă.

-

Mergi des în RM?

Rar, foarte rar. Merg atunci când am treabă. Altfel, nu prea am motive. Moldova a devenit o ţară din care nu se pleacă, se fuge. Mă întristez amarnic când ajung pe acasă, pe la Chişinău. Este dezolant ce văd, în special toamna, iarna, când verdele frumos al naturii nu poate acoperi drumurile sparte, blocurile cenuşii şi triste, privirile secate ale oamenilor.

-

Ce mesaj le transmiți celor care vor să devină reporteri de TV?

Să înţeleagă faptul că reporteria este o muncă, nu vedetism. Să priceapă că trebuie să pună osul la treabă dacă vor să se facă reporteri buni. Nimic nu vine de-a gata şi cel mai greu este să te schimbi pe tine, să încerci să te depăşeşti. În plus să nu le pese de cei care îi descurajează, dimpotrivă, ar trebui să-i ajute. Doar ceea ce nu ne doboară ne face mai puternici.

(sursa: www.everydayjournalism.com)