Sunt zile de care îmi voi aduce aminte cu o strîngere de mușchi, zile și vremuri în care Londra se revanșează...și îmi arată toată energia pe care a păstrat-o pentru mine...

Știu că nu vor fi toate zilele astfel, dar cine știe dacă o apuc pe cea de mîine..și dacă o apuc o vreau plină, o vreau mustoasă, să o sorb ca dintr-un harbuz răscopt fiecare minuțică...să îi fremăt dimineața devreme, cît păsările fac mai multă gălăgie decît oamenii, cînd aerul e virgin și suplu trece prin mine un pic umed...acele diminețe în care țupăi lîngă aragaz în ritm de milonga, amestecînd cereale într-un castron. Dimineți care încep ritmic într- sală, care mă ghilosesc în duș, tot dansînd...și apoi...merg la lucru. Privesc..cerul întunecat de nori și îi zic: Cerule, fii ca mine....ca peste cîteva minute să se ițească o pată senină de cer cît un pumnișor de al meu....și crește tot mai mare...și mai mare...și mai mare pînă îmi acoperă tot Hammermsith-ul...să îl pot vedea și eu prin fereatră...și suntem amîndoi împliniți...și eu, și cerul senin....care rămîne senin pînă îmi clatin pașii seara tîrziu, după 10, de la tango...


așa sunt zilele Londrei...