De când sunt fericitul tată al unei fetițe cu ochi mari, albaștri, cu păr blond, zulufat sunt ușor de impresionat de copiii triști, loviți de soartă. Cazul din Republica Moldova, când un tată și-a bătut până la moarte fetița de cinci ani, m-ar fi zguduit fără să fiu părinte. Acest animal cu nume de om și pretenții de tată nu merită să trăiască - apropo, el riscă să stea doar 15 ani după gratii. De ce zic animal? Îmi cer scuze de la toate animalele pentru că le-am comparat cu această neființă. O viperă, un șacal, un crocodil își vor iubi puii cu uitare de sine, până la moarte! Aceste animale, pe care obișnuim să le considerăm fără pic de milă, găsesc dragoste nețărmurită în sufletele lor sterpe. Individul fără inimă nu a ținut cont de nimic, nu a avut nicio remușcare și a dat în copil. Și nu doar l-a lovit, l-a snopit în bătăi. Bătăi repetate, conștiincioase. Acum, micuța este moartă!
-
Vouă vă vine să credeți că printre noi există astfel de specimene? Cum vă simțiți când știți că un copil micuț, fără apărare, un suflețel plin de iubire este bătut cu bestialitate de un tip care, din întâmplare, îi este tată biologic? Personal sunt devastat. Sunt cutremurat până în măduva oaselor. Dar știți ce este înfiorător de-a dreptul? Faptul că societatea moldovenească consideră că “bătaia este ruptă din rai”, că “unde dă părintele crește”. Societatea moldovenească este barbară, este prizonieră a Evului Mediu. Moldovenii cred cu tărie că educaţia unui copil trebuie făcută prin şi cu bătaie. Nu ştiu dacă sunteţi de aceeaşi părere cu mine, dar eu nu-l învinuiesc doar pe monstrul cu chip de om că şi-a omorât copilul. Vina o poartă în egală măsură mama, societatea, instituţiile statului, noi toți. Ce veţi spune despre cineva care vede un copil în cuşca unui tigru şi trece nepăsător? Că este un sadic nebun. Veţi învinui cumva tigrul? Nu, animalul este animal, nu ai ce să-i ceri. Aşa-zisul tată a fost transformat de alcool într-un fel de tigru fără minte: îmi cer scuze și de la toţi tigrii din lume, ştiu că nu şi-ar omorî puii. Aşadar, ce a făcut societatea, ce a făcut mama, ce au făcut instituţiile statului când au văzut, când au ştiut că micuţa este “în cuşca” unui alcoolic? Nimic.
-
Dar să-i luăm pe rând. Urmăream declaraţiile vecinilor care recunoşteau cu seninătate că au văzut copilul cu vânătăi, cu urme de violenţă, că ştiau bine că “tătăl” îşi bătea copilul. Ce au făcut pentru a opri atrocităţile? S-au implicat în vreun fel? Nu. Ce fel de oameni pot privi liniştiţi cum o fiinţă firavă este omorâtă în bătaie? Oare de ce cred moldovenii că părinţii au drept de viaţă şi de moarte asupra copiilor săi? Oare printre vecini lipsesc bărbaţii adevărați? Oare printre vecini nu există nicio mamă cu suflet? Oare societatea moldovenească este atât de înapoiată? Mama micuţei recunoaşte: “poate trebuia să anunţ la poliţie”. Şi o spune cu calm, de parcă vorbeşte de moartea lui Hitler, ci nu despre moartea propriului copil… Pe de altă parte, este imposibil ca satul să nu fi ştiut de bătăi. Primarul ştia, funcţionarul din primărie angajat ca asistent social ştia, poliţistul de sector ştia. În satele Moldovei nu există secrete. Toată lumea ştie tot despre toată lumea. Atunci să nu mănânce rahat funcţionara de la raion, care susţine că nu avea de unde să afle despre caz. Ea nu a fost anunţată pentru să sistemul de alertă în astfel de situaţii extreme este prost. Sistemul este prost mai ales din vina ei. Funcţionara trebuia să ştie, asta este meseria dânsei: să ştie, iar scuza “n-am avut habar” nu o absolvă de vină!
-
La moartea lui Panciu o ţară întreagă a sărit să comenteze, să protesteze, să bată din picioare. De ce? I-a păsat cuiva de Panciu? Nicidecum. Politicienii se înjurau la televizor, derapau în secretomanie comunistă, iar poporul era ahtiat după această telenovelă politică. La moartea micuţei din raionul Leovei lumea nu vrea să comenteze nimic. Mocanu nu face nicio dezvăluire. Bloggerii nu scriu posturi după posturi. Editorialiștilor nu publică nicio pastilă satirică. Este o tăcere de mormânt. Nimănui nu-i pasă de îngerul de la Leova. Ea nu este în relații de amiciție cu procurorul general. Îngerașul nu este implicat în nicio activitate politică și nici rudele sale. O ipocrizie crudă, neaoșă, moldovenească se lasă ca o ceaţă silențioasă peste acest caz. Moldovenii tac. De ce suntem interesați mai mult de un omor prin imprudență, tăinuit de niște coțcari ajunși în politică, dar manifestăm indiferență ucigașă când un copil este omorât cu sălbăticie sub ochii tuturor? În Pădurea Domnească crima a avut loc în secret. Într-o casă din Leova omorul s-a produs practic în văzul tuturor. Cu toate acestea, nu ne pasă! Suntem un neam de ipocriți, de sălbatici, de indiferenţi. Ne pasionează exclusiv circul politic, telenovelele în care sunt implicați oameni puternici, dar nu niște pici fără putere și fără viitor. Televiziunile nu dau breaking news, bloggerii nu fac spume la gură, editorialiștii nu latră ca niște câini ai democrației, luptătorii cu mafia nu promit să răzbune copilul. Nimeni nu vrea să schimbe gândirea moldovenească. Merge şi aşa…
-
Tsss! Tăceți. A murit un copil. Să ne întoarcem privirile. Nu vrem să știm, să vedem, să ne dăm cu părerea. Nu dorim să schimbăm sistemul, ca funcționarii să afle din timp de aceste grozăvii. Nu vrem să aflăm câţi copii din Moldova sunt maltrataţi de părinţii biologici. Nu vrem ca statul să se implice, să salveze aceste sufleţele triste. Criminalii adevărați suntem noi: societatea, jurnaliștii, bloggerii, politicienii, simplii telespectatori, consătenii, primarul, funcționarii de la asistența socială. Ipocrizia, apatia, lipsa noastră de interes a omorât un copil și va continua să ucidă… Iartă-ne, Doamne, că suntem niște moldoveni!